Invierea Domnului nostru IISUS HRISTOS este o scara pe care crestinii pot urca spre lumea vietii crestine

REVISTA A SOCIETATII CULTURALE SI BISERICESTI
"MITROPOLITUL VARLAAM" si A
MITROPOLIEI BASARABIEI
Apare o data in doua luni
Redactor-editor: prot. Petru BUBURUZ,
magistru in teologie,
Presedinte al Societatii Culturale si Bisericesti "Mitropolitul Varlaam"

CUPRINS

1.+PETRU.Arhiepiscop al Chisinaului,Mitropolit al basarabiei si Exarh al Plaiurilor. PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
2.Tatiana Doibani.'Hristos a inviat!'
3.Simion Florea Marian."Sarbatorile la romani".Pastile
Meditatii pascale.
4.Prot. Petru Buburuz.Ce scrii pe tabla inimii tale?
5. Prot. Valeriu Mtceac.Minia e un sfetnic rau.
Rinduieli bisericesti
6.Prot. Petru Buburuz.Marturisirea.
7.Slujba marturisirii.
8. Tatiana Doibani.Striga-voi catre Domnul
9.Prot. Ioan Daghi.Cu credinta si cu dragoste.
Sfinti romani.
10.Arhim. Felix Dubneac.Sfintul Ierarh calinic de la Cernica
11. Tatiana Doibani.Rastignirea
Curente
12.Andrei Deleu.Clericii Mitropoliei Basarabiei merita tot respectul pentru devotamentul fata de biserica neamului
13.Declaratia marii adunari nationale cu privire la disparitia lui Vlad Cubreacov
14. Tatiana Doibani Cintare de slavire
15.'Domnul e cu mine'
16.Vlad Dumbrava Preotul IC Sf. Gheorghe Mihai
17. Gheorghe Mihai.Inchinare.

 

Pastorala la invierea Domnului nostru IISUS HRISTOS

+PETRU
DIN MILA LUI DUMNEZEI ARHIEPISCOP AL CHISINAULUI, MITROPOLIT AL BASARABIEI SI EXARH AL PLAIURILOR
Cinstiti slujitori bisericesti, iubiti fii duhovnicesti din Mitropolia Basarabiei, har si bucurie de la Atottiitorul si de la noi Arhiereasca binecuvantare!
Iubiti fii si fiice duhovnicesti!
Sarbatoarea invierii lui Hristos este numita si Paste sau Pasti. Interpretarea duhovniceasca a cuvantului Paste este acela de trecere. Sarbatoarea crestina a Pastilor are o legatura semnificativa cu Pastele Vechiului Testament, dar, in acelasi timp, ea este si o sarbatoare cu totul noua, avand dovada invierii Domnului nostru lisus Hristos.
Sarbatoarea Pastelui iudaic era in amintirea poporului evreu din robia Egiptului, trecerea prin pustie (Iesire 16, 9) si Legamantul de la Sinai (Iesire 20, l, 10).
In Pastele sarbatorit de lisus cu ucenicii Sai, numit Cina cea de taina, se savarseste o taina noua, un Paste nou, un Testament nou, cand Domnul lisus binecuvanteaza painea, o frange si o da ucenicilor, zicand: "Luati, mancati, acesta este trupul Meu!". Si luand paharul si multumind, le da zicand: "Beti dintru acesta toti, ca acesta este sangele meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Mat. 26, 26-28).
Jertfa mielului Vechi-Testamentar a preinchipuit jertfa Crucii lui lisus in chip tainic, impartasita de el ucenicilor sai.
Dorinta Mantuitorului de a sarbatori ultimul Paste cu ucenicii Sai, unul cu totul neobisnuit pentru Sfintii. Apostoli, reiese din cuvintele Mantuitorului: "Cu dor am dorit sa mananc cu voi acest Pasti, mai inainte de patima Mea. Caci zic voua ca de acum nu-L vom mai manca, pana cand nu va fi desavarsit in imparatia lui Dumnezeu". (Le. 22, 15-16).
in mod miraculos observam ca acest Paste al Crucii, care anticipeaza suferinta si moartea Mantuitorului lisus, se va desavarsi in inviere, ca trecere in viata vesnica.
Pastele cuprinde taina Crucii si a invierii; taina mortii si a vietii vesnice, taina vietii pamantesti si taina vietii ceresti.
Asadar, Pastile Legii vechi erau pomenire a trecerii prin Marea Rosie, iar Pastile Legii noi sunt trecere de la moarte la viata; acelea erau eliberare din robia Egiptului si drumul spre tara fagaduintei, acestea sunt eliberarea din lumea pacatului si intrarea in imparatia cerurilor.
invierea Domnului nostru lisus Hristos este pentru Biserica dreptmatiroare crestina, pastratoarea Testamentului Hristoitic si a canoanelor apostolice, o scara pe care crestinii pot urca spre lumea vietii vesnice.
Credinta Ortodoxa, in special, este Lumina din Limina invierii lui Hristos. De aceea Simbolul de credinta se incheie cu speranta invierii si a imparatiei cerurilor: "Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie ". Fiecare saptamana din cursul anului bisericesc incepe cu Duminica, cu ziua invierii, pentru ca tot timpul vietii noastre sa fie luminat de Lumina invierii.
invierea Domnului aduna pe toti fiii Bisericii intr-o unitate, intr-un discernamant moral, propovaduieste pacea a toata lumea, binecuvanteaza imbelsugarea roadelor pamantului si-i mangaie pe cei necajiti si intristati, care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Toata umanitatea, si toata creatia, este vazuta in lumina invierii si a iubirii lui Hristos, pentru ca toti oamenii sunt chemati la bucuria invierii celei de obste, fiecare dupa taria credintei si a pocaintei sale, dupa faptele bune pe care le-a savarsit.
Cand pacatul, suferinta, nedreptatea si rautatile intuneca viata noastra si a altora, rugaciunea fierbinte a noastra si a Bisericii pentru fratii nostri care sunt in prigoana si primejdie omeneasca,
numai Sfanta Spovedanie si Sfanta impartasanie ne aduc in suflet putere din puterea Crucii si a invierii lui Hristos, care, in ziua invierii sale, a zis femeilor mironosite: "Bucurati-va! Nu va temeti!" (Mat. 28, 9-10), iar ucenicilor intristati si cuprinsi de neliniste le-a zis: "Pace voua!" (loan 20, 21).
Sa invatam tineretul si, in special, pe copiii nostri sa iubeasca frumusetea luminii invierii lui Hristos!
Sa ajutam familiile in suferinta sa gaseasca bucuria femeilor mironosite si bucuria Maicii Domnului, intru invierea Fiului Sau.
Sa ajutam aproapele nostru care se afla in intristarea sufletului sau sa-si gaseasca pacea lui Hristos!
Iubiti credinciosi si credincioase!
Astazi este ziua triumfului vesnic al invierii lui lisus, minunea minunilor, praznicul praznicelor, sarbatoarea sarbatorilor si cel mai mare act de inceput de istorie a crestinismului, "scularea dintre morti a Mantuitorului nostru".
invierea Domnului este temelia invierii noastre, este botezul credintei celei adevarate, este inlaturarea nestiintei si inselarii, este implinirea profetiilor de la Facerea lumii.
invierea este fulgerai care lumineaza constiintele credinciosilor, curatindu-le de idei preconcepute, este inlaturarea mitului si a legendei. Sfintii Apostoli, pe langa aceea ca erau ucenicii lui Hristos, erau si martorii invierii Lui. invierea lui Hristos n-a fost un fapt intamplator si nici trecator; ecoul ei se va auzi pana la sfarsitul lumii, iar ultimul efect al acesteia va fi invierea de apoi (I Tes. 4, 15-16).
invrednicindu-ne de aceste ceresti bunatati, sa ne sarguim sa dezbracam haina incarcata de pacate si sa imbracam haina bucuriei, haina de sarbatoare, asa cum ne indeamna Biserica: "Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a invierii. Si cantandu-i cantare de biruinta, luminat sa-1 auzim spunandu-ne noua: Bucurati-va!".
Aceasta bucurie o traim cu totii in aceste zile de intensa bucurie, cand in noi se innoiesc simtamintele de recunostinta fata de Dumnezeu, pentru purtarea Sa de grija pentru neamul omenesc.
Este bine insa ca aceasta atmosfera de sarbatoare duhovniceasca sa nu domneasca numai o zi-doua, ci sa se prelungeasca si sa staruie cat mai mult intre noi. Gustand cu totii din aceasta atmosfera sarbatoreasca de astazi, se cuvine sa ne facem viata cat mai frumoasa si mai placuta unii altora prin manifestarea unei atitudini de fratietate, de respect reciproc si intrajutorare.
Sa rugam pe Hristos, cel inviat din morti, sa ne daruiasca tuturor Duhul Sau cel Sfant, ca toate cuvintele si faptele noastre sa ne aduca lumina si bucurii, lumanarea invierii lui Hristos, pe care am aprins-o in noaptea de Pasti si pe care o purtam in mana si in cuget ca fiind simbol sfant al iubirii ce ne vine de la Dumnezeu - "PARINTELE LUMINILOR".
Frati crestini!
Prin binecuvantarea lui Dumnezeu, anul acesta se implinesc zece ani de la reactivarea Sfintei Mitropolii a Basarabiei, mitropolie in componenta careia intra Mitropolit, preoti, diaconi si credinciosi si care in acest rastimp a fost mereu prigonita si hartuita de autoritatile de stat si civile. Dar in pofida acestor lupte inversunate duse impotriva Bisericii noastre, ea s-a calit asemenea fierului in foc.
insa mare a fost bucuria noastra, cand Hristos cel inviat a auzit glasul lacrimilor si suspinul preotilor si credinciosilor nostri, cand, dupa zece ani de subminare, inalta instanta judecatoreasca - Curtea Europeana a Drepturilor Omului _ a emis decizia finala si obligatorie, prin care Mitropolia Basarabiei este recunoscuta de organismele internationale. Va indemnam, asadar, sa aduceti impreuna cu noi rugaciuni de multumire lui Dumnezeu si sa-i cerem totodata sa ocroteasca tara noastra, sa ne daruiasca ne credinta puternica, viata sfanta, mult ajutor in nevoi si in necazuri si sa binecuvanteze cu har si bucurii pe tineri si pe varstnici, familiile, clerul si poporul cel dreptcredincios.
"Harul Domnului nostru lisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi toti".
Al vostru rugator catre Hristos Domnul si de tot binele doritor,
Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor
Data in resedinta noastra mitropolitana din Chisinau la Praznicul invierii Domnului nostru lisus Hrisov Mai, 2002

Tatiana DOIBANI
"Hristos a inviat"
Hristos a inviat - iubirea e salvata
De chin, de patimi, de pacat...
Calcata-i moartea zbuciumata
De Fiul-Om, de Domnul Luminat.
Pierit-au portile robirii
Zavoare ferecate au cazut
Si pe cararea mantuirii
Pasit-a omul renascut.
Lumina catre Tata s-a-nchinat,
Pamantul s-a facut marinimos
Si a strigat la Cer: "Hristos a inviat!"
Si Cerul a raspuns:
"Cu-Adevarat a inviat Hristos!"

Simion Florea MARIAN
"Sarbatorile la romani" Pastele
Cea mai mare, mai insemnata, mai sfanta si mai imbucuratoare sarbatoare de peste an, dupa spusa romanilor de pretutindene, e sarbatoarea Pastilor, Pastile sau invierea Domnului, intai, pentru ca in aceasta zi "Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le", iara pre cei vii rascumparandu-i de sub jugul pacatului stramosesc si impacandu-i cu Dumnezeu; si al doilea, pentru ca ea cade totdeauna la inceputul primaverii, anotimpul cel mai frumos si mai placut, cand toate in natura invie. Drept aceea, romanii nu numai ca asteapta sarbatoarea aceasta, si mai ales dupa un post atat de indelungat si de greu cum e Postul mare sau Paresimile, cu cel mai mare dor si bucurie, ci ei cauta in acelasi timp ca locuintele lor sa fie cat se poate de bine ingrijite si curate si a se pregati cu toate cele trebuincioase astfel ca, sosind sfintele Pasti, toate sa se afle in cea mai buna randuiala.
Barbatii, cari pana in Joia mare din Saptamana patimilor lucra de regula la camp, daca e timp calduros, din ziua aceasta incepand, inainte si pana dupa Pasti, nu se duc mai mult la camp, ci raman acasa, parte ca sa curateasca si sa grijeasca pe langa aceasta; sa mature curtea, sa stranga toate gunoaiele si sa le arda sau sa le puna gramada intr-un loc indosit ca sa putrezeasca; sa repareze gardurile cari sunt stricate si sa are in gradina; si parte ca sa stea muierilor in ajutor, sa le aduca apa si sa le taie lemne; sa junghie mieii si purceii de Pasti si sa aduca bauturile trebuincioase.
Femeile, tot din Joia mare, sau cu vreo cateva zile si mai inainte de aceasta, incep a deretica si a griji prin case, a unge si a vami, a spala toate albiturile si a zvanta toate celelalte haine, a rosi si a impiestri oua, a coace pasca precum si alte copturi; in scurt zis, a se ingriji si a pregati toate cele trebuincioase pentru ziua de Pasti.
Fetele cele mari, precum si multe dintre nevestele cele mai tinere, incep acuma c-o saptamana sau, dupa imprejurari, chiar si cu doua mai inainte de Pasti, a-si coase cate o camesa noua cu pui si altite, precum si alte haine, atat pentru dansele, precum si pentru parintii, fratii si surorile lor, respectiv, pentru barbatii si fiii lor; caci fiecare tine foarte mult la aceea ca sa aiba pentru ziua de Pasti, daca nu se poate tocmai toate hainele, apoi macar una, macar o camesa nou-nouta.
1898

Meditatii pascale
CE SCRII ÐÅ TABLA INIMII TALE ?
Saptamanile dinaintea Pastelui au fost pentru adevaratii crestini altfel decat toate celelalte de pe parcursul anului. Postul Mare, cele cateva sambete intru pomenirea mortilor, Saptamana Patimilor, rastignirea si invierea lui lisus Hristos, toate acestea cu diverse si multiple sensuri si semnificatii, i-au predispus la o remodelare a existentei lor, cel putin pentru aceasta perioada de vreme. Cei ce vietuiesc cu frica de Dumnezeu - dar aceasta frica nu inseamna un sentiment instinctiv, fiziologic, lipsit de ratiune, ci o teama de a nu cadea prada patimilor urate, o tendinta de a trai urmand poruncile lui Dumnezeu, - si-au inmultit grija pentru curatenia si a trupului, si a sufletului, intai de toate, prin post si milostenie.
Cu postul, e mai simplu. Fiind in majoritate saraci, si atunci cand nu e post nu prea avem cu ce ne rasfata poftele - bucatele din carne sau alte bunataturi nu sint de buzunarele noastre. Asa ca tinerea postului nu ne cere eforturi mari. Cat priveste milostenia... Este o incercare mai grea pentru fiecine - sa faca parte cuiva din ceea ce are, din ceea ce e a lui. Altfel spus, sa faca o pomana.
Milostenia covarseste, ca si dragostea. Despre dragoste se spune ca pe toate le face si pe toate le covarseste. La fel si milostenia, care, trebuie sa se stie, are locul sau cel mai important, sau unul dintre cele mai importante, in scara virtutilor crestine. La judecata de apoi, Mantuitorul nu va intreba de ai crezut cu toata inima, de ai postit cu toata strictetea, de ai umblat la Biserica sau nu; intai de toate va intreba daca l-ai hranit pe cel flamand, i-ai dat sa bea celui insetat, l-ai vizitat pe cel bolnav sau pe cel inchis... Si va zice celor pe care i-a oranduit de-a dreapta Lui: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si m-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ap venit la Mine" (Mat 25, 34-36). Dreptii vor ramane uimiti: "Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain
si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?" (Mat 25, 37-39). Si El le va raspunde: "...intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Mat. 25, 40). Cei din stanga vor ramane si ei uimiti si vor intreba: "Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit?" (Mat. 25, 44). Si El le va raspunde: "intrucat nu ati facut unuia dintre cei prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Mt. 25, 45).
Cine ar fi cei "prea mici"? Li se mai spune "cei mai tristi ca noi". Astazi, lumea este plina de tristete, asa incit multi au nevoie de sprijinul cuiva, in primul rand copiii, batranii si bolnavii. Cei ce le vor oferi acest sprijin, ca unui aproape ajuns in dificultate si suferinta, il vor bucura astfel pe Domnul, si, in Ceruri, El ii va desparti din multime pe binefacatori si-i va aseza de-a dreapta Sa.
Pomana este o milostenie pe care o facem ori in numele Domnului, ori pentru raposatul cutare, ori de sanatatea cuiva.
Nu conteaza daca il cunosti sau nu-l cunosti pe cel caruia ii faci o milostenie. Conteaza ca o faci. Se vorbeste, bunaoara, ca multimea de cersetori care ne-a impinzit Chisinaul nici pe departe nu inseamna ca toti acesti oameni sunt nevoiasi cu adevarat; cica, unii dintre dansii au facut din aceasta ocupatie un business foarte profitabil, iar altii, fiind niste lenesi, pur si simplu nu vor sa lucreze, de aceea joaca in strazi acest spectacol cu saracia, pentru a-i pacali pe trecatorii milosi. O fi si asta, nu zic ca nu. Stim cu totii ca spertaria a devenit in ultima vreme una dintre cele mai populare meserii, profesata uneori de cine nici nu te gindesti. (L-am auzit in repetate randuri chiar pe Presedintele tarii declarand ca astazi coruptia a patruns in toate esaloanele puterii si anume ea este principala cauza a saraciei poporului. Si daca un asemenea lucru il spune mai marele tarii, inseamna ca are temei...). Asa sau altfel, in ultima instanta, "Ochii Domnului sunt pretutindeni, veghind asupra celor buni si asupra celor rai" (Pilde 15, 3), ceea ce ar trebui sa nu se uite, mai ales atunci cand cineva va faptui ceva nedemn de om. Un adevarat crestin totdeauna va prefera "Mai degraba putin si cu dreptate decat agoniseala multa cu strambatate" (Pilde 16, 8). Si din aceasta agoniseala nu se va zgirci sa faca milostenie, fie si cat de mica. Asa cum ne indeamna pe toti Sf. Scriptura: "Ajuta pe aproapele tau dupa puterea te..."(int. lui Sirah, 29,23). Pentru ca, oricat de putin ai avea, totdeauna (sau aproape totdeauna) se va gasi cineva care va avea si mai putin.
Cat priveste spectacolul "de-a saracia", mai devreme sau mai tarziu, pe cei ce-l joaca ii va ajunge mania lui Dumnezeu. Caci "Cel ce umbla dupa castig nedrept, isi surpa casa lui" (Pilde, 15, 27). Aceasta se refera si la toti cei care in ultima vreme, folosindu-se viclean de tulburimea timpurilor, s-au pricopsit cu ceea ce nu le apartinea, cu ceea ce n-au castigat prin munca lor proprie, ci inseland pe altii, inclusiv tara. Si acum, cand aceasta tara, adica cetatenii ei (de altfel, jefuiti de tot ce-au agonisit, chiar si de banii stransi pentru ultimul drum al vietii...), in majoritatea lor, se chinuie in lipsuri, in foame si in frig, o mana de bogatani se lafaieste in bunuri si in bine. in acest sens, face dovada si informatia pe care anul trecut ne-a pus-o la dispozitie mass-media: 24 din concetatenii nostri sunt milionari, acestia declarandu-si in mod oficial veniturile. Fapt prin care au vrut sa spuna ca platesc toate impozitele, adica, sunt oameni cinstiti. Acum sa ne inchipuim cati nu-si declara milioanele - si ca sa nu plateasca impozitele respective, care, ne dam seama, nu sunt mici, dar si ca sa ascunda provenienta bogatiei lor, care te-i mira sa fie dintre cele cinstite.
Sa nu se inteleaga ca i-as osandi pe oamenii bogati. Chiar nici Dumnezeu nu i-a osandit. Si Avraam a fost bogat, dar Dumnezeu nu l-a osandit. Si Ìîå à fost bogat, dar Dumnezeu nu I-a osandit. Pentru ca avutia acestora a fost curata, in toate vremurile, printre crestini au fost si oameni mai mult sau mai putin bogati, insa aceasta bogatie ei au avut-o sau prin mostenire, sau prin munca, in plus, faceau din ea numeroase jertfe, atat celor nevoiasi, cat si Bisericii, multi dintre dansii pe banii lor construind chiar din temelie lacasuri sfinte si manastiri si inzestrandu-le pe acestea cu toate cele necesare. Sa ni-i amintim aici pe domnitorii nostri, in primul rand pe Stefan cel Mare si Sfant...
E adevarat, si bogatii zilelor noastre dau de pomana. Pomana lor se mai numeste sponsorizare. O fac indeosebi cu prilejul unor mari sarbatori crestine, sau de ziua mondiala a batranilor, a copiilor, etc. Dar publicitatea cu care in cele mai multe cazuri e insotita, transforma jertfa persoanei respective intr-o aparenta de generozitate si de compatimire fata de cei "miluiti", intr-un gest facut de ochii lumii, -ca sa vada ea, lumea, cine si ce face! Asta iti da dreptul sa crezi ca binele nu vine dintr-un indemn curat al inimii, ci mai degraba din niste scopuri egoiste, dintr-o intentie a celor avuti de a-si proteja bogatia, de a continua sa si-o inmulteasca fara stinghereala. Adica, uitati-va, impart ceea ce am cu altii! Formal, e asa. Dar ca atare?., in aceasta privinta, Sfanta Scriptura zice: "Jertfa celor nelegiuiti este uraciune pentru Domnul" (Pilde, 21, 27)
Mantuitorul ne-a prevenit ca in viata aceasta lumea nu poate sluji la doi dumnezei: lui Dumnezeu si Mamonei (Mamona e averea si diavolul), in genere, lacomia si iubirea de arginti sint patimi care il pot orbi (orbi la figurat, ceea ce inseamna ca el isi pierde capacitatea de a mai vedea altceva) pe om (exemple gasim in jurul nostru), asa incat el nu vede alte rosturi in existenta sa decat sa adune mereu bogatie, indiferent de mijloacele prin care o face. Un asemenea om cade foarte usor in capcanele Satanei, pentru ca lui nu-i pasa de sufletul sau -de dragul banilor, este in stare sa si-l vanda chiar si pe acesta. Pana la urma, patima de agonisire devine pentru multi un scop in sine, banul si lucrurile pierzindu-si esenta primordiala, cea de a-i asigura omului, cum se zice astazi, o viata decenta, in aspect crestin, viata indestulata cu toate cele necesare omului pentru un trai normal. Si... de cat de mult si de multe poate avea nevoie un om in viata sa de toate zilele?!
Aici iarasi apelez la o informatie din mass-media, conform careia, in prezent, 400 de oameni, cei mai bogati de pe glob, detin capitaluri in valoare de aproape 707 mlrd de dolari, pe primul loc aflandu-se proprietara unei cunoscute firme de articole cosmetice (!) din Franta, in "chimirul" careia au incaput 18 mlrd de dolari...
Civilizatia moderna se poate lauda cu multe realizari pe drept uimitoare in multe domenii, dar in ceea ce priveste spiritul - nu ar prea avea cu ce... Invidie, orgolii, ura, desfranare, droguri, talharii de tot felul, crime de tot felul, sete de placeri si bogatie, razboaie... Unii muncesc... Altii rapesc... O zi ca 11 septembrie 2002 este o marturie elocventa a faptului ca omenirea merge intr-o directie gresita. Altfel spus, nu in cea in care l-ar putea cunoaste (cu adevarat!) si pe Dumnezeu. In acest caz, numele de crestin nu foloseste la nimic bun, pentru ca acest nume nu este insotit de fapte crestine...
intre cele 9 fericiri pe care Mantuitorul nostru lisus Hristos le rosteste in predica sa de pe munte, este si aceasta: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Mat. 5,7).
Jertfele crestinesti sunt o forma de slujire lui Dumnezeu; uneori de multumire, de recunostinta sau de pocainta. Alteori, la o stramtorare, cineva ii cere un ajutor Domnului si aceasta rugaminte o insoteste cu o jertfa adusa in dar divinitatii, in toate cazurile, jertfa trebuie sa fie curata, adica din toata inima, asa cum se facea in vremile trecute, cand pentru ea se alegea mielul cel mai frumos. Asa e primit de cand lumea: daca vrei sa dai in numele Domnului, ceea ce inseamna ca dai Domnului, trebuie sa dai ceea ce e mai bun - ceara cea mai curata, vunul cel mai bun, mielul cel mai bun. Deci, cind vrem sa ajutam pe cineva, sa-i dam din ceea ce avem mai bun. Anume acest principiu s-ar cuveni sa devina o conduita in viata noastra crestineasca. Caci, ce se intimpla deseori? Deseori dam ceva ce nu mai este bun de nimic in gospodaria noastra. Nu zic, multe lucruri invechite pot fi de folos altora, care nici asa vechi nu te au, dar asta e de acum altceva decat ceea ce numim jertfa. Cu adevarat se jertfeste atunci cand dai din ceea ce ti-ar fi de folos, ti-ar prinde bine si tie, dar, fiind un adevarat crestin, sacrifici o parte din acest bun pentru aproapele, constient de faptul ca anume asa darul va fi primit de Domnul. "Milostenia omului pretuieste la Domnul ca un inel cu pecete si binefacerile omului El le pastreaza ca lumina ochiului. Apoi Domnul se va sculasi le va rasplati" (intel. lui Sirah 17, 17-18). Deci, prin milostenie iti dovedesti dragostea de aproapele tau.
La evanghelistul loan gasim ca nimeni nu-l iubeste pe fratele sau mai mult decat acela care-si jertfeste si viata pentru aproapele sau. E cea mai mare dragoste pe care o poate manifesta omul. in acest sens, cea mai mare jertfa a adus-o Dumnezeu-Tatal, - din dragoste pentru noi, oamenii - Care L-a jertfit pe Fiul Sau iubit si unic, si lisus Hristos a primit patimile pe Cruce tot din dragoste pentru oameni - ca sa-i mantuiasca, sa-i izbaveasca de pacate, sa-i salveze de iad. Acesta e subiectul la care s-ar cuveni sa meditam mereu, in toate zilele anului, oricum ar fi ele. Pentru ca zilele sunt asa cum le da Dumnezeu, iar noi nici pe departe nu suntem asa cum ar dori El sa fim.
Sfanta Scriptura ne povatuieste: "Mila si adevarul sa nu te paraseasca; leaga-le imprejurul gatului tau, scrie-le pe tabla inimii tale. Atunci vei afla har si bunavointa inaintea Domnului si a oamenilor" (Pilde 3, 3-4).
Sunt oare calauzele permanente ale vietuirii noastre mila si
adevarul?!
Protoiereu Petru BUBURUZ

MANIA E UN SFETNIC RAU
Minia e o manifestare psihica, uneori si fizica, daunatoare omului si care de nenumarate ori a provocat nenorociri si lacrimi la nivel personal, dar si dezordine, razboaie, cataclisme si alte atrocitati la nivel istoric.
Ceea ce nu poate fi trecut sub tacere este faptul ca mania e unul dintre pacatele capitale. Mai mult decat
atat, ea este o patima diametral opusa dragostei, virtutea de baza a vietii in spirit crestin.
Culturile antice, in primul rand cea ebraica si nu mai putin cea greco-latina, au apreciat negativ, fenomenul maniei, osandindu-1. Vechiul Testament, spre exemplu, penduleaza usor intru admiterea, dar mai mult intru folosul infranarii maniei prin cele doua texte din Psalmi: "Maniati-va dar nu gresiti" (Ps. IV, 4); "Paraseste mania si lasa iutimea" (Ps. XXXVI, 8). Filosofia greaca, din alta parte, respinge categoric mania ca nefiind demna nici de zei, nici de oameni. Nici platonismul, nici aristotelismul, epicurianismul si nici stoicismul n-au privit-o cu ochi buni, iar ganditori insemnati si de vaza ai antichitatii (bunaoara, Seneca, Plutarh) au combatut-o in tratate stiintifice speciale, in care au calificat urmarile manifestarii psihice negative care se numeste manie ca fiind total inadmisibile, deoarece duc la multe rele, inclusiv miselii, omoruri, orase pustiite, natiuni nimicite si o multime de alte ticalosii. La Seneca gasim consideratii asupra maniei, acestea fiind folositoare si pentru traitorii secolului XXI, din care cea mai importanta este invatatura despre dreapta credinta. Iar pentru Plutarh, mania e cea mai dispretuita si urata dintre patimi; ea nu mai poate ridica ceea ce a daramat.
Sa vedem cum se formuleaza definitia acestui sentiment. Mania este supararea cu usurinta pentru orice lucru si pornirea de a ne razbuna asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns (Catehism, p. 360).
Mania isi are izvorul in lacomie, mandrie, nestapanirea de sine, lipsa de educatie, boli de nervi. Ea poate fi interpretata si ca o fierbere a sangelui din jurul inimii, iar psihologic - ca o rasplatire a raului cu rau. Altfel spus, aspectele fiziologic si psihologic ale comportarii umane declanseaza un act de rautate. Astfel, mania are in ea bucuria de a face rau, calitate pe care o intalnim si la oamenii invidiosi, insa e mai rea ca invidia, deoarece, in timp ce invidiosul, in ultima instanta, sufera el insusi de pe urma invidiei sale, mania face sa sufere pe altii. Caracteristic pentru manie este, asadar, pornirea violenta a sufletului ca sa abata raul asupra celui care 1-a suparat. De aceea, atata timp cat mania staruie in inimi, orbind mintea cu vatamatoarele ei intunecimi, nu se poate ajunge nici la judecata cu dreapta chibzuinta, nici sa se poata da sfaturi intelepte cuiva, pentru ca mania tulbura mintea. Deci, e usor sa ne dam seama ca mania este un primejdios sfatuitor pentru oricine.
Mania, mai departe, tine minte raul, fiind o izbucnire a urii ascunse, ura ce produce pofta de a face rau, pentru ca mentinerea sufletului intr-o stare continua de ura fata de suparator e asisderea alimentarii lui permanente cu venin. Nu vom gresi mult daca vom spune despre manie ca este un mare rau, un demon inseparabil de om. Din aceasta cauza maniosii nu se deosebesc la infatisare si la tinuta sufletului lor innebunit de manie de cei stapaniti de demon, pe care nimic nu-i in stare sa-i linisteasca, mania fiind pentru ei o fiara furioasa si cruda. Se mai spune ca mania, la fel si incapatanarea, este puterea celor fara de judecata. Poate anume aici e locul potrivit sa mai specificam despre omul manios ca e un provocator si un instigator docili un partas al vicleniei, al viclesugului si al minciunii. El este primul care doreste sa se certe si sa-si dea frau liber maniei sale in asa fel, incat isi atinge scopul prin orice mijloace murdare, prinzandu-si victima, obiectul urii sale, in mrejele ponoaselor, calomniilor si razbunarilor sale dupa ce o face in fel si chip sa raspunda instigatiilor lui la cearta.
Mania rupe legaturile dintre oameni si-i face sa piarda respectul reciproc, mai mult decat atat, cuvintele urate folosite la manie impun chiar evitarea celui ce le pronunta. Se spune ca, pentru cei maniosi, soarele (soarele dreptatii) (Mal. 4, 2) apune la amiaza, dupa vorba profetului: "Soarele va apune pentru ei in miezul zilei" (Amos 8, 9), soarele avand un sens figurat si fiind spiritul sau
ratiunea ce ne lumineaza toate gandurile si ascunzisurile inimii, de aceea nu este voie sa fie stins de patima maniei.
Mania e mandra si greu de induplecat din pricina incapatanarii ei, ca o apriga tirana ce este. Ea e intaratata printr-o batjocura, o gluma de prost gust, un haz sau o aluzie pe seama cuiva. De manie, este bine sa stim, nimeni si nimic nu scapa neatins. Omul manios se supara pe prieteni, pe dusmani, pe copii, pe parinti si chiar pe Dumnezeu. Nici vinul nu poate sa dea nastere la cuvinte atat de grele si nestapanite, ca mania. Mania nu are nimic nobil sau barbatesc in substanta ei. Desi oamenii se straduiesc sa faca din ea o forta, o barbatie, de fapt, mania nu este altceva decat o slabiciune si o micime de suflet. Nu zadarnic se spune ca mania si razbunarea sunt patimile sufletelor slabe. Cel manios e mandru ca face ce vrea; dupa ce-ti arunca insultele prin vorba, ajunge la insultele prin fapte, pentru ca nu este lucru mai orb decat fierberea maniei.
Mania si actiunea ei constituie o instrainare de Dumnezeu, Cel Care este blandete si Care este dulceata. Este de mai spus ca in fata celor stapaniti de manie nu se bucura de respect nici curatenia, nici virtutea vietii, nici legatura de rudenie, nici binefacerile primite mai inainte - nimic din cele vrednice de cinste. Nimic, asadar, nu este mai greu, mai respingator ca omul manios. Aspectul lui exterior este urat si inspaimantator.
Mania, dupa cum am mai spus, se produce mai ales in sufletele slabe; femeile sunt aplecate spre manie mai mult decat barbatii, bolnavii mai mult decat cei sanatosi, batranii mai mult decat tinerii, cei carora le merge rau - mai mult decat cei multumiti de viata.
Mania e un extras al tuturor patimilor; ea mai da nastere la iutime, iar iutimea, la randul ei, este dovada lipsei de asezare a sufletului. Atunci cand omul evlavios se impotriveste patimilor, diavolul arunca din sageata lui focul maniei, stiind ca nimic altceva nu izgoneste asa de tare frica din inima omului ca mania si iutimea.
Aici as dori sa astern pe hartie cel putin o parte din ceea ce contine Sfanta Scriptura referitor la acest fenomen negativ, cat si unele dintre reflectiile la tema ale Sfintilor Parinti.
"Omul manios nu este placut" (Pilde, 11, 25). "Mania pierde pe cei cuminti" (Pilde 4, 1). "Cel iute la manie savarseste nebunii" (Pilde 14, 17). "Mania pe care o are in inima lui este ruina lui (Eccl. l, 28). ...mania salasluieste in sanul celor nebuni" (Eccl. 7, 8). "Oricine uraste pe fratele sau, este ucigas de oameni" (I loan 3, 15). "Cel ce se manie in zadar pe fratele sau, e vinovat judecatii" (Mat. 5, 23). "Cumpliti sunt serpii si vasiliscul, dar cu mult mai cumplita este mania" (Sf. Efrem Sinii). "Tot omul sa fie grabnic spre a auzi, zabavnic spre a grai, zabavnic spre manie. Ca mania barbatului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu" (Iac. l, 19-20). "Paraseste-te de iutime si lasa mania, nu ravni ca sa viclenesti" (Ps. 36, 8). "...Soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nici nu dati loc diavolului..." (Efes. 4,26-27). "Cand va maniati, va faceti propriul vostru calau, va torturati pe voi insiva. Ce poate fi mai vrednic de mila decat un om cuprins de manie? Unde este rautatea si mania, acolo nu vine in zbor Duhul blandete!" (Sf. loan Gura de Aur). "A te mania este in firea omului, dar ca sa inabusi mania e in firea crestinului" (Fericitul Ieronim).
Soarta omului manios este de neinvidiat, deoarece el se face vrednic de mii de chinuri, in mod voluntar alearga spre pierzarea sa si se arunca in iad; necontenit tulburat este de ganduri rele, noaptea si ziua e in tulburare si in greutatea sufletului, suferind chinuri chiar mai inainte de a ajunge in iad. N-avem altceva de facut decat sa-1 compatimim, daca nu reusim sa-1 indreptam, fiindca, ramanand in acest pacat, va fi dat focului vesnic.
Cu toate ca mania este atat de oribila si atroce, totusi, exista remedii impotriva ei, care dau rezultate bune in cazurile in care omul isi doreste cu tot dinadinsul sa scape de ea. Ele-s multe, aceste sfaturi, si nu constituie o panacee, dar merita sa fie cunoscute si aplicate.
in primul rand, mania fiecaruia dintre noi isi are tratamentul propriu. Sunt, totusi, unele recomandari care pot fi utile pentru multi: stapanirea de sine, smerenia, rabdarea, dreapta judecata, intelepciunea, educatia, dragostea de adevar, exemplele altora, gandul la pacatele proprii, neamintirea raului, iertarea, bunatatea, blandetea, mila, dragostea pentru aproapele, urmarea Domnului. Mania se mai poate vindeca printr-o cura de idei sanatoase, prin salasluirea ratiunii in suflet, caci ratiunea-i asemenea alimentelor bune, care aduc sanatate in fiinta omului. Judecata trebuie sa se opuna maniei, s-o limiteze si "s-o stranga in chingi". Cine va reusi sa se opuna maniei o data, de doua ori, de trei ori, va dobandi capacitatea de a rezista in fata ei totdeauna, deci, va fi mai tare ca ea. Pentru ca sa obtinem mai usor aceasta biruinta nemaipomenit de grea, sa ne aducem mereu aminte cuvintele Mantuitorului: "invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima" (Mat. 22, 19). Aceasta chemare la bunatate si blandete, care ne indeamna sa alungam din preajma noastra orice manie si suparare, este cel mai trainic aliat in lupta pentru desavarsirea sufletului. Deci, cand cineva ne batjocoreste, ne calomniaza, se arata dispretuitori fata de noi sau chiar ne rad in fata, important este sa "ne tinem in frau" sentimentele de indignare si de manie, sa nu ne tulburam, sa nu ne intristam, sa nu voim a ne razbuna pe cel ce ne desconsidera pe nedrept, ca sa nu ne pierdem prin aceasta pe noi insine. Sa tinem minte ca, in luptele maniei, cel nenorocit e invingatorul, pentru ca el paraseste campul acestei lupte cu un pacat in plus. Sa tinem minte ca, lasandu-ne invinsi de manie, nu mai putem fi temple ale Duhului Sfant si nici nu ne mai este ingaduit sa ne rugam. (Mai bine sa nu te rogi decat sa te rogi plin de manie si razvratire).
Deci, daca ravnim sa ajungem la acea inalta rasplata divina despre care se spune: "Fericit cei curati cu inima, caci aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Mat. 5, 8), e necesar sa suprimam mania nu numai din faptele noastre, ci si din toata fiinta noastra, chiar din fundul inimii. Dar cum am putea reusi sa facem asta? Prin forta spirituala proprie, cu ajutorul careia vom ajunge la indreptare si liniste sufleteasca deplina. Altfel spus, prin exercitiul indelungii noastre rabdari. Un cuvant bun, un zambet cald taie orice intaratare si manie. Blandetea si rabdarea au mai multa putere decat mania si incapatanarea. Dar trebuie sa ajungem vrednici de aceste virtuti. Chiar in clipa maniei, cand s-a intamplat sa fim suparati de cineva, este bine sa ne rugam pentru aproapele care ne-a facut supararea, folosind urmatoarele cuvinte: "Doamne, iarta gresalele celui ce m-a scarbit, el e om ca si mine!".
Rugaciunea este un antidot impotriva maniei. Cine se poate ruga cald si cu toata daruirea, fara a tine minte raul, acela stramteaza drumul maniei, pentru ca rugaciunea daltuieste calea de diamant a bunatatii, blandetei si intelegerii. Prin ea putem cere harul biruintei asupra maniei.
Nu exista o biruinta mai mare si mai insemnata decat sa-ti invingi mania si indignarea. Iertarea aproapelui care ne-a suparat este semnul adevaratei pocainte, este mai de pret si covarseste toate celelalte nevointe.
Lucra de lauda este nemanierea, dar importanta cea mai decisiva o are fondul sufletesc, constitutia evanghelica a duhului, blandetea si bunatatea inimii, pentru ca el, duhul, este acela care decide daca mania poate aparea sau nu. Domnul, dupa cum stim, nu 1-a pedepsit nicicum pe nelegiuitul care I-a aplicat lovitura, ci-l invata si-1 sfatuieste cu multa rabdare: "Daca am vorbit rau, dovedeste ca este rau, iar daca am vorbit bine, de ce Ma bati?" (loan 18, 23).
Mantuitorul considera mania drept o manifestare total negativa a sufletului, asezand-o in perspectiva morala si soteriologica (a doctrinei crestine despre mantuire): "Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda, si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si te impaca cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau" (Mat. 5, 22-24).
Exista o experienta de milenii a Bisericii, aceasta sugerand ideea unei educatii in scopul tamaduirii viciului maniei, educatie al carei pilon este stapanirea de sine, care trebuie sa aiba mii de ochi, - o educatie in smerenie: "Daca cineva vrea sa fie intaiul, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor al tuturor" (Mic. 9, 35). Stiind ca in declansarea si aprinderea maniei un mare rol ii apartine cuvantului, sa tinem seama si de educatia folosirii in comportamentul nostru a cuvantului cuviincios, smerit, masurat, capabil sa stinga izbucnirile nesocotite.
Concomitent cu cele expuse pana acum, tinem sa elucidam unele momente fara de care tema ar ramane neintregita. Avem in vedere situatiile cand mania poate fi considerata folositoare, la fel si notiunea ce se contine in expresia "Mania lui Dumnezeu".

Afara de mania - patima-razbunare-rautate, exista si o manie ajutatoare a ratiunii si a dreptatii, spun Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti, care stiau ca patimile trebuiau si puteau fi corectate, iar eliminarea alterarii chipului lui Dumnezeu din om prin aceste patimi trebuia sa se realizeze gratie unui sever proces de educatie, dupa cum s-a spus si mai sus. in acest sens, mania poate fi folosita ca ajutatoare la realizarea invataturii si se face aliatul ratiunii impotriva pacatului. Ea este nervul sufletului, caruia ii da putere pentru lucrarea faptelor bune. Daca nu te manii impotriva diavolului, nu e cu putinta sa-1 urasti atata cat trebuie. Se cuvine sa avem o ravna egala atat in dragostea de virtute, cat si in ura de pacat. Mania, astfel, poate fi socotita folositoare in aceste scopuri, daca stim s-o temperam. Apoi, mania este recomandabila si contra greselii care provoaca indignarea, dar aceasta indignare trebuie sa fie judicioasa, amestecata cu chibzuiala, caci si cutitul este folosit si de criminali, si de medici... A nu face uz de manie in asemenea caz inseamna incetineala, slabiciune, indulgenta, si nu virtute; dar aceasta manie sa fie infranta si biruita de ratiune. O astfel de manie indreapta nedreptatea, neglijenta si toate nepasarile, fiind utila sufletului, daca e folosita cu calm contra nelegiuitilor si pacatosilor.
Mania temperata, dupa cum vedem, e mai buna decat lipsa de manie, caci prima a fost data chiar de Creator firii noastre si e folositoare mai ales contra armatei demoniace.
La manie putem apela si atunci cand suntem indarjiti impotriva gandurilor si patimilor noastre ticaloase, impotriva lenei, din care odraslesc o seama de pacate. De asemenea, ne serveste cand suntem porniti impotriva maniei noastre contra fratelui nostru: "Maniati-va, dar nu gresiti" (Ps. 4, 4). Ispitele sunt si ele imboldiri ticaloase pe care le reprimam cu manie. Despre acestea vorbeste Psalmistul: "De cele ce ziceti cu inimile voastre, caiti-va in asternuturile voastre" (Ps. 4, 5).
Daca folosim sentimentul de manie atunci cand trebuie si asa cum trebuie, el creeaza rabdare si cumpatare. Nici Hristos n-a interzis folosirea maniei la nevoie, ca medicament. Principiul fusese deja practicat in Vechiul Testament, prin Moise, impotriva idolatriei (Exod 32, 27-31), prin Finees impotriva desfraului (Numeri 25, 8), prin proorocul Ilie impotriva preotilor lui Baal (III Regi 18, 20, 40). Mania soldata cu ucidere in Legea Veche nu mai este ingaduita de Mantuitor in Legea Noua.
In Sfanta Scriptura se mai vorbeste uneori de Mania lui Dumnezeu (III Regi 13, 6; Mrc. 3, 5). Dar Dumnezeu nu sufera nimic din cele pe care le sufera oamenii, pentru ca El e o natura neschimbatoare si nu iese niciodata din Sine insusi. Si totusi, lui Dumnezeu i se atribuie caractere schimbatoare si aceasta se face in chip metaforic, asa curn se intampla in cele mai multe din situatiile explicate prin cuvant. Pentru ca noi insine lovim cand suntem maniati, de aceea se afirma ca si Dumnezeu se manie cand loveste pe cei rai. in schimb, mania oamenilor nu are masura. De aceea, sa nu credem ca mania noastra-i de la Dumnezeu ori a lui Dumnezeu; nici chiar mania oamenilor piosi, care a dat rezultate bune.
Se mai spune ca mania lui Dumnezeu ramane vesnica impotriva celor ce pacatuiesc vesnic. Mania divina e imblanzita nu prin tamaieri, jertfe sau daruri pretioase, ci prin indreptarea vietii. Cine inceteaza de a mai pacatui, face sa inceteze mania lui Dumnezeu.
Mania lui Dumnezeu este sfanta, caci ea nu greseste.
Prot. Valeriu MATCEAC,paroh al bisericii "Sf. Arh. Mihail si Gavriil"
(Buiucanii Vechi, Chisinau)
BIBLIOGRAFIE
1. Biblia sau Sfanta Scriptura. Editura Institutului biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1990.
2. Sfantul loan Gura de Aur, Comentar la Evanghelia de la loan. Editura "Pelerinul Roman", 1997, p.p. 300, 235, 236.
3. Pr. prof. dr. loan Coman, Frumusetile iubirii de oameni in spiritualitatea patristica. Editura Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1988, p.p.192-216.
4. Sfantul Vasile cel Mare, Scrieri. Partea a doua. Asceticile. Bucuresti, 1989, p.p. 156-159; 346-347; 421.
5. Sfantul loan Scararul, Scara. Bucuresti, 1992. p.p. 185-195.
6. Sfantul loan Casian, Scrieri alese. Bucuresti, 1990, p.p. 90-93; 211-221.
7. Protos. Nicodim Mandita, indreptar pentru spovedanie. Editura AGAPIS, 1994, p.p.28-29.
8. Gradina de flori duhovnicesti (culegeri povatuitoare si sfaturi bune culese din operele barbatilor intelepti si sfinti). Editura Bunavestire, 1997, p.p. 98-104.
9. Protos. Nicodim Mandita, Calea sufleteasca in vesnicie (vamile vazduhului). Voi. I. Tipografia ALMA-Galati, 1990, p.p. 515-544.
10. Pr. Prof. Dr. loan Bria, Credinta pe care o marturisim. Bucuresti, 1987, p.p. 259-260.
11. invatatura de credinta crestina ortodoxa (Catehism). Cluj, 1993, p.p. 360-3361.

Randuieli bisericesti

MARTURISIREA!

upa cum ne dezvaluie Sfanta Scriptura, necesitatea marturisirii au simtit-o toate popoarele, toti oamenii cu credinta in Dumnezeu. Vedem aceasta, foarte accentuat, in istoria Vechiului Testament. Psalmistul David s-a pocait, s-a marturisit de pacatele sale si astfel ne-a dat un exemplu elocvent al modului cum trebuie sa ne marturisim pacatele noastre cu gindul de a nu le mai repeta, in Noul Testament, Domnul nostru lisus Hristos, prin Sfintii Apostoli, a instituit taina marturisirii pentru fiecare crestin. Dupa traditia Bisericii, fiecare crestin este dator sa se marturiseasca regulat in tot anul si sa se impartaseasca. Nimeni sa nu indrazneasca sa se impartaseasca fara a se marturisi, caci prin Sfanta Taina, ca si prin al doilea botez, se curata omul de toate gresalele si pacatele lui. Daca insa nu s-a marturisit cu inima curata si a indraznit sa se apropie de Sfinta impartasanie, bea si maninca foc, impartasindu-se spre osanda siesi.
Deci, fiecare crestin este dator ca in tot anul sa se marturiseasca macar o data. Dar crestinii evlaviosi, de fapt, se marturisesc si se impartasesc de mai multe ori: in Postul Mare, la inceputul si la sfarsitul lui, - desigur, cu conditia ca tin tot postul, asa cum ne invata Sfanta Biserica - apoi se mai impartasesc in postul Sinchetrului, in postul Sintamariei, in postul Craciunului, adica de 3-4 ori pe an. Preotii sunt si ei datori, ca si toti crestinii, sa aiba un duhovnic, de dorit unul si acelasi, la care sa se marturiseasca regulat. De altfel, si mirenilor li se recomanda sa nu umble din duhovnic in duhovnic. E bine sa-si aleaga un preot la care sa se marturiseasca totdeauna, fiindca aici e ca si cu doctorul trupesc: daca umbli prin mai multi doctori, poti sa nu gasesti lecuirea cuvenita, pe cand umbland la unul si acelasi doctor, el iti cunoaste bine organismul si boala de care sufera acesta, deci, are mai multe posibilitati sa-ti dea tratamentul necesar si, in ultima instanta, sa te vindece; asa si doctorul spiritual, duhovnicul, cu cat iti va sti mai bine firea si pacatele, cu atat de mai mare ajutor iti va putea fi la insanatosirea sufletului. Daca in localitate este preot, iar crestinii umbla sa se marturiseasca la preoti din alte parti, acesti crestini gresesc tare. Vasaciza ei ascund ceva... La oras situatia e mai altfel, crestinii deseori isi aleg duhovnicul din niste sentimente personale de simpatie. Recomadatia ramane insa si pentru aceste cazuri aceeasi: daca ti-ai ales un duhovnic, e bine ca el sa ramana acelasi pentru o durata cat se poate de lunga.
Cat priveste clerul, reiesind din practica multor eparhii, s-a statornicit traditia ca chiriarhul, sa numeasca un preot sau chiar pe doi, care sa fie duhovnicii eparhiali, la care toti ceilalti preoti sunt datori sa se marturiseasca o data pe an.
in manastiri este obiceiul si mai frumos, -si asa, de fapt, se recomanda a proceda, insa noi, preotii de mir, nu putem indeplini aceasta j regula - de a ne marturisi de fiecare data inainte de a incepe Sfanta Liturghie; pe cand 3 in manastire, unde fratii sunt impreuna si, sa j zicem asa, duhovnicul este totdeauna la indemana, preotii care slujesc, chiar inainte de clipa de a incepe sfanta slujire, atunci se marturisesc la duhovnici.
Deci, preotii sunt datori sa se marturiseasca o data pe an la duhovnicul eparhial, iar in celelalte cazuri pot sa aiba duhovnicul pe care-1 prefera ei. Caci fiecare isi cauta un duhovnic dupa preferintele sale duhovnicesti sau dupa adancimea (complexitatea) vietii sale.
E bine sa ne marturisim cat mai des.
De fapt, Sfanta Biserica ne invata ca marturisirea n-are hotare. Bunaoara, in manastire, unde fiecare calugar are invatatorul, povatuitorul, duhovnicul sau, in fiecare seara, dupa ce se termina ziua, el se marturiseste acestuia, deschizandu-i toate gandurile, toate cugetarile, toate faptele, pentru ca duhovnicul, stiind-ale pe acestea, sa-1 poata retine de la ispite si de la rele in lupta lui pentru desavarsirea duhovniceasca.
Noi, preotii de mir, sa ne staruim sa alergam la duhovnic de fiecare data cand simtim nevoia de a ne marturisi. Caci se cuvine sa ne marturisim anume cand simtim nevoia. Si eu cred ca nevoia aceasta o avem toata vremea, fiindca numai Dumnezeu este fara de pacat, pe cand noi ceilalti suntem neputinciosi si, fiind neputinciosi, cadem. Desi avem intentii bune sa nu mai gresim, sa nu mai cadem in ispita, diferite circumstante, care vin peste noi poate si de la diavolul, si de la oameni, si de la noi insine, ne fac sa cadem iarasi. Dar constiinta trebuie sa ne fie intreaga si curata intotdeauna, astfel ca, odata cazuti, sa ne ridicam si imediat sa alergam la duhovnic si sa ne marturisim, ca astfel sa ne curatim de aceste pacate.
Protoiereu Petru BUBURUZ

SLUJBA MARTURISIRII

uhovnice, venind la tine cei ce vor sa se marturiseasca, sa stai tu imbracat in toate vesmintele preotesti inaintea icoanei Stapanului si, chIar daca ar fi si lucrul in graba, fara epitrahil si felon sa nu indraznesti a marturisi.
Apoi fa inceput, zicand asa:
Binecuvantat este Dumnezeul nostru..., Slava Tie, Dumnezeul nostru..., imparate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Prea Sfanta Treime..., Tatal nostru..., Ca a Ta este imparatia..., Doamne miluieste (de 12 ori), Slava... Si acum... Veniti sa ne inchinam...

Psalmul 50
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite, intoarce fata Ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu duh stapanitor ma intareste, invata-voi pe cei faradelege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le veu binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima 'infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa
se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci veu binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune-pe altarul Tau vitei.
Apoi troparele acestea, glasul al 6-lea:
Miluiestene pe noi, Doamne, miluieste.-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi, pacatosii, robii Tai, miluieste-ne pe noi. Slava...
Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit; nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni 'faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri; ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul 'Tau; toti, lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam. Si acum...
Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ca sa nu (pierim cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne .mantuim prin Tine de nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.
Apoi citeste aceste
Rugaciuni de iertare Domnului sa ne rugam
Dumnezeule, Mantuitorul nostru, Care prin proorocul Tau Natan ai daruit lui David, cel ce s-a jpocait, iertare pentru pacatele lui si ai primit rugaciunea lui Manase pentru pocainta lui, insuti si pe robul tau acesta (N), care se caieste de pacatele ce a facut, primeste-L cu stiuta Ta iubire de oameni, trecandu-i cu vederea toate cele facute de dansul, Cel ce ierti nedreptatile si treci peste faradelegi. Ca Tu ai zis, Doamne: cu vrere nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu; si de saptezeci de ori cate sapte sa le iertam pacatele. Pentru ca, dupa cum slava Ta este neasemanata, asa si mila Ta este nemasurata; ca de vei cauta la faradelegi, cine va putea suferi? Ca Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune
Doamne lisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu celui viu, Pastorule si Mielule, Cel ce ridici pacatele lumii, Care ai iertat datoria celor datornici si pacatoasei i-ai daruit iertarea pacatelor ei, insuti Stapane, slabeste, lasa, iarta pacatele, faradelegile, gresealele cele de voie si cele fara de voie, cele cu stiinta si cu nestiinta, cele prin calcare de porunca si prin neascultare, care s-au facut de robul Tau acesta (N). Si in orice chip, ca un om, purtand trup si vietuind in lume, a fost inselat de diavolul: sau in cuvant, sau in fapta, sau cu stiinta, sau cu nestiinta; sau cuvantul preotului a calcat, sau sub blestemul preotesc este, sau sub blestemul sau a cazut, sau juramantului s-a supus, insusi ca un bun Stapan care nu tii minte raul, binevoieste sa se dezlege robul Tau acesta (N) prin cuvant,
iertandu-i lui si blestemul si juramantul dupa mare mila Ta. Asa, Stapane iubitorule de oameni, Doamne-, auzi-ma pe mine, care ma rog bunatatii Tale pentru robul Tau acesta (N), si treci cu vederea ca un milostiv toate pacatele lui. Izba-veste-l pe el de chinurile vesnice. Ca Tu, ai zis, Stapane: oricate veti lega pe pamant vor fi legate in cer; si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate in cer. Ca Tu singur esti fara de pacat si Tie slava inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi duhovnicul cheama numai cate unul din cei carora le-a citit molitfele, nu cate doi sau mai multi, si sade pe scaun cu fata senina, ca si cand ar inchipui iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Iar cel ce se spovedeste sa stea cu capul descoperit, cu mainile stranse la piept, plecan-du-si capul in jos cu umilinta si cu frica de Dumnezeu, Si duhovnicul zice catre cel ce se marturiseste acestea:
lata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut, c,a sa iei iertare de la Domnul nostru lisus Hristos. lata si sfanta lui icoana inaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele indoite le vei avea; la seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat.

Marturisirea pacatelor sufletesti si trupesti de catre preot
Ma marturisesc Tie, Domnului Dumnezeului meu, si Facatorului a tuturor celor vazute si nevazute, Unuia in Sfanta Treime slavit si inchinat, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si sfintiei tale, cinstite parinte, de toate pacatele si faradelegile mele, de tot ceea ce am gresit si gresesc eu, nevrednicul preot (N), in toate zilele vietii mele, din copilarie si pana acum, cu lucrul, cu gandul., intru stiinta si intru nestiinta.
AM GRESIT: uitand de harul preotiei, nepazind fagaduintele date la Sfantul Botez, incalcand fagaduintele mele preotesti si neavand grija de mantuirea mea.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: savarsind Sfintele Taine, mai ales ale Sfintei Euharistii, cu neglijenta si fara de pregatirea cuvenita, incalcand poruncile evanghelice, canoanele bisericesti si indrumarile conducatorilor mei.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu neindeplinirea si parasirea canonului bisericesc, cu neglijenta in slujba, cu apropierea de cele sfinte in necuratie, cu scurtarea slujbei, cu neglijenta fata de mantuirea pastoritilor, , cu neatentie si neglijenta la rugaciune si in biserica, cu purtare grosolana si manie fata de enoriasi, cu intaratare, cu rasete si dormitare in timpul slujbei,
cu vorbe desarte, cu rasete, cu sedere fara de masura, cu neatentie fata de ceea ce se citeste si se canta, cu ratacirea mintii, cu iesirea din biserica in vremea slujbei si mai inainte de sfarsitul ei, cu neumblarea la biserica din lenevie, larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu osandirea si jignirea confratilor mei, cu lacomia, cu ingaduinta fara de masura fata de pacatele celor pastoriti, cu impartasirea celor nemarturisiti, cu nepiedepsirea lor cu un canon bisericesc, cu nepazirea tainei pacatelor marturisite, cu refuzul de a impartasi pe cei grav bolnavi si de a boteza.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu lenevirea la studierea Sfintei Scripturi si a invataturilor Sfintilor Parinti, de asemenea si la predicarea Cuvantului lui Dumnezeu, cu necainta; m-am rusinat de cinul si imbracamintea mea si me-am injosit demnitatea preoteasca. Am gresit cu frica, razbunarea si lingusirea fata de cei mari si puternici, cu oprimarea celor supusi si nepazirea celor pastoriti de influenta celor de alta credinta.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu iubirea de bogatie, cu iubirea de arginti, cu capatuieli necinstite, cu furtul, cu ascunderea banilor si a bunurilor bisericesti si fratesti, cu zgarcenia, cu patima pentru diferite lucruri.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu necinstirea sfintelor sarbatori si cu nerespectarea postului, cu necumpatarea si lacomia de mancare si bautura, cu purtare ducatoare in ispita, cu desfatare in ganduri necurate, cu nestapanirea simturilor sufletesti si trupesti, cu patima si placerea trupeasca, cu privirea nerusinata la femei si la tineri, cu ispita desfraului in vis, cu somn mult, cu neascultare, obraznicie si lipsa de respect.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu necredinta, putina credinta, cu ingamfare, deznadajde, suparare, tristete si ganduri de hula, cu mandrie, iubire de sine, infumurare, iubire de slava si de cinste, cu invidie, preamarire, vorba desarta, cu osandire, vorbire de rau, clevetire, manie, tinere de minte a raului, cu dusmanie, cu rasplatire a raului cu rau, cu ocara, viclenie, lingusire, inselaciune, fatarnicie, barfeli, ciondaneli, incapatanare, nedorinta de a-i ceda aproapelui meu si de a-l sluji pe acesta, dorire de rau, facere in ciuda, jignire si batjocorire.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu neindurarea cu rabdare a bolilor si a scarbelor, cu iubirea de viata comoda, cu dragoste fara de masura fata de parinti, rude si prieteni, cu impietrirea inimii, cu nestaruinta spre tot lucrul bun, spre a ma purta astfel ca sa fiu o pilda vie pentru enoriasii mei.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu osandirea si neascultarea duhovnicilor mei, neindeplinind epitimia randuita
mie pentru pacatele mele si din uitare nemarturisindu-mi toate pacatele, cu lenevie si rusine prefacuta.
larta-ma, cinstite parinte.
AM GRESIT: cu vederea, cu auzul, cu gustul, cu pipaitul si cu toate simturile mele trupesti si sufletesti.
larta-ma, cinstite parinte.
(Mai poti destainui si alte pacate pe care vrei sa le marturisesti in mod special).
Dar de toate acestea imi pare rau, ma caiesc si ma simt vinovat in fata Domnului Dumnezeului meu si am vointa de a ma pocai si de acum inainte pe cat se va putea, pentru ca, si cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ma pot feri de pacate.
Iar tu, cinstite parinte, iarta-ma si ma binecuvanteaza, dezleaga-ma si roaga-te pentru mine, pacatosul.
Domnului sa ne rugam
Stapane Doamne, Dumnezeule, Cel ce esti mantuirea robilor Tai, Milostive, indurate si indelung-Rabdatorule, Caruia iti pare rau de rautatile noastre si nu doresti moartea pacato-sului, ci sa se intoarca si sa fie viu, insuti si acum milostiveste-Te asupra robului Tau (N) si-i da lui chip de pocainta, iertare pacatelor si dezlegare, iertandu-i lui toata greseala cea de voie si cea fara de voie. impaca si-l uneste pe dansul cu sfanta Ta Biserica in lisus Hristos,
Domnul nostru, cu care impreuna Ti se cuvine stapanire si mare cuviinta in veci. Amin.
Si sfarsind rugaciunea, zi ectenia:
Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, ruga-mu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste.
inca ne rugam pentru lasarea si iertarea pacatelor robului lui Dumnezeu (N) si pentru ca sa i se ierte lui toata greseala cea de voie si fara de voie.
Ca Domnul Dumnezeu sa-i daruiasca lui iertare pacatelor si vreme de pocainta.
Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu este si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Si fa sfarsitul:
Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, nadejdea noastra, slava Tie.
Dupa aceea, punand mana pe capul lui, zi aceasta rugaciune:
Domnul si Dumnezeul nostru lisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule (N), si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Randuiala Marturisirii e luata din Aghiasmatar
(Bucuresti, 1992, p. 57-59, 67-68)

Tatiana DOIBANI
STRIGA-VOI CATRE DOMNUL
Striga-voi catre Domnul cu inima infranta,
Ca El sa ma auda, si mana sa-mi intinda,
Ca de a Lui aripa usor sa m-alipeasca,
Ca nu cumva dusmanul pe veci sa ma robeasca.
Striga-voi catre Domnul, caci moarte e-n tacere
Si nu mai e scapare fara a Lui Putere,
Cararea am gasit-o, dar ma pandeste raul,
Sa-mi fure din iubire, ca sa-mi promita haul.
Striga-voi catre Domnul, si din a Lui putere
Lumina pentru viata-n nadejde ii voi cere:
"Ma-nvredniceste, Sfinte, de-o mica licarire,
Sa-mi lumineze calea a cerului lucire!"

Protoiereu loan DAGHI
CU CREDINTA SI CU DRAGOSTE
In duminicile din Postul Mare, in vreme de seara, Biserica noastra Ortodoxa savarseste slujbe speciale, asa-numitele pasii, intru pomenirea patimilor Domnului nostru lisus Hristos.
Sf. Evanghelist Matei ne vorbeste in Evanghelia sa despre ultimele zile din viata pamanteasca a Mantuitorului, despre Cina cea de Taina, la care Mantuitorul a instituit Sf.Impartasanie si prin aceasta a pus temelia cultului liturgic al Noului Testament, despre care vom vorbi mai jos.
A sosit a paisprezecea zi a lunii Nisan - ultima zi de libertate in viata pamanteasca a lui lisus Hristos. Conform Legii lui Moise, in aceasta zi se cuvenea sa fie mancat mielul pascal - in amintirea iesirii izraelitilor din Egipt. Ucenicii Mantuitorului, care stiau ca la sarbatoarea Pastelui invatatorul lor respecta foarte strict preceptele Legii, acum erau in nedumerire: de ce oare El nu da nici un fel de dispozitii pentru a se pregati cele necesare de sarbatoare? Si iata ca s-au apropiat de El, sa-L intrebe unde voieste ca sa fie pregatita sarbatorirea Pastelui. La care El le-a spus sa mearga in cetate, la Ierusalim, unde la intrare vor intalni un om cu un ulcior cu apa; sa mearga cu acesta si, unde va intra el, sa spuna stapanului acelei case: "invatatorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine voi sarbatori Pastele, cu ucenicii Mei". Apostolii Petru si loan au facut asa cum le-a poruncit lisus, au pregatit totul pentru sarbatorirea Pastelui, apoi au venit si i-au spus despre aceasta (probabil, in Betania).
Cand s-a facut seara, a venit lisus cu cei doisprezece ucenici ai Sai si s-au asezat impreuna la masa. Conform traditiei orientale, la intrarea oaspetilor in casa, slugile stapanului acestei case spalau picioarele pline de colb ale oaspetilor. Dar atunci cand lisus si ucenicii Sai au intrat in casa, nimeni nu le-a spalat picioarele -probabil, s-a intamplat asa pentru ca ei, cu invoirea stapanului, ca si cum au inchiriat aceasta camera, nefiind, deci, oaspetii lui. lisus Hristos n-a atras atentie acestui fapt, asa cum se intampla deseori, deoarece considera mai importanta curatenia gandului si a inimii, in aceasta situatie, picioarele pline de colb trebuia sa le spele careva dintre ucenici. Ucenicii au inceput o discutie controversata: cine sa faca acest lucru? Fiecare din ei considera ca nu el; orgoliul le era mai presus.
Mantuitorul nostru a urmarit cu multa tristete acest duh al mandriei manifestat de ucenicii Sai si, pentru ca sa le mai dea o lectie, si-a dezbracat haina, s-a incins cu un prosop, dupa aceea a turnat apa in vasul de spalat si s-a apucat sa spele picioarele ucenicilor. Dupa ce le spala, le stergea cu prosopul cu care era incins. Aceasta mare smerenie a invatatorului, aceasta aratare a Domnului in chip de sluga supusa, a fost atat de neasteptata pentru ucenicii Lui, i-a uimit atat de mult, incat, la inceput, ei nu indrazneau nici sa spuna vreun cuvant despre acest gest iesit din comun. Mai mult decat atat. Hristos il cunostea pe ticalosul Sau tradator. Si nu cumva nu i~a spalat acestuia picioarele? I le-a spalat! Si-a inclinat si in fata lui Iuda preacuratii Sai genunchi si i-a spalat cu aceeasi dragoste picioarele, ca si cum indemnandu-1 la pocainta. Dar pacatosul de Iuda nu a dorit sa auda aceasta chemare generoasa: patima iubirii de arginti a intunecat intreaga lui faptura.
Iata pana la ce degradare, pana la ce cadere morala poate ajunge omul stapanit de nepotolita sete de imbogatire. Un asemenea om, de dragul banilor, poate sacrifica orice si pe oricine: onoarea, familia, patria. Mai mult decat atat. El poate sa depuna un juramant fals, poate sa sarate sfanta cruce, prin urmare, se face capabil de a savarsi orice fapta rea si rusinoasa pentru un om, la fel ca nenorocitul de Iuda.
Continuand spalarea picioarelor, lisus a ajuns cu randul la Simon Petru. Odinioara, marturisindu-1 pe lisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu Cel viu, cel care are cuvintele vietii vesnice, acest ucenic al Domnului se parea ca n-ar putea suporta nici gandul ca invatatorul lui sa-1 serveasca la fel ca o sluga. "Doamne! a exclamat el. Oare Tu sa-mi speli mie picioarele?". lisus i-a raspuns zicand: "Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta". Iar Petru I-a zis: "Niciodata nu-mi vei spala Tu mie picioarele!". lisus i-a raspuns: "Daca nu te voi spala, nu ai parte cu Mine". Petra s-a infricosat de aceste cuvinte ale invatatorului sau. Cum?! Sa se lipseasca de comuniune cu Domnul Mantuitor, sa renunte la dreptul de a se numi ucenicul Celui pe Care 1-a pus mai presus de toti, 1-a iubit mai mult decat pe toti si pentru Care era gata sa-si dea si sufletul?! Era ceva insuportabil, imposibil pentru inima fierbinte a lui Petru. Doamne, a exclamat el, daca este asa, fa cu mine ce vrei, dar nu ma lipsi de dragostea Ta, de comuniunea cu Tine, nu ma indeparta de la Tine, "spala-mi nu numai picioarele, ci si mainile, si capul...".
"Cel ce s-a imbaiat n-are nevoie sa-i fie spalate decat picioarele, caci e curat tot", i-a zis Domnul. "Si voi sunteti curati/in constiinta voastra, dar nu toti... ". Spunand ca nu toti sunt curati, Mantuitorul s-a gandit la cel care avea sa-L vanda, care si-a pus in gand o intentie diabolica, incercand inca o data sa-1 cheme la pocainta. Dar si cel de al doilea indemn nu a facut sa tresara inima impietrita a lui Iuda.
Dupa ce a spalat picioarele tuturor, Domnul si-a imbracat haina, s-a asezat la masa si le-a zis ucenicilor: "Voi ma numiti pe Mine invatatorul si Domnul, si bine ziceti, fiindca sunt. Deci, daca eu, Domnul si invatatorul, V-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora" (cu alte cuvinte, ucenicii erau datori sa se ajute unii pe altii, fara a se gandi, cu mandrie, cine este mai mare, mai important...).
Astfel s-a savarsit aceasta umilitoare, iar pentru noi de mare povatuire, actiune de spalare a picioarelor. De buna seama, daca Domnul Mantuitor, imparatul cerului si al pamantului, Dumnezeu Tare, Caruia cu frica i se inchina cetele ingeresti, El insusi, aplecandu-si genunchii, ia asupra Sa obligatiile de sluga, spala picioarele ucenicilor Sai, fara a-1 neglija chiar si pe cel care il va vinde pentru treizeci de arginti. Ce lectie de ingaduinta si generozitate pentru noi toti, pacatosii! Ea ne invata cum nu se poate mai convingator de ce principii sa ne conducem in viata si cum sa ne purtam cu aproapele nostru. De ce o uitam atat de des? Doar suntem crestini, deci, ucenici si urmasi ai Mantuitorului smerit si multiubitor, Care n-a considerat drept ceva injositor pentru Sine sa spele picioarele ucenicilor Sai, deci, sa indeplineasca o munca de sluga.
La aceasta Cina, Domnul lisus a avut o stare sufleteasca deosebit de grea. Dar ceea ce tulbura peste masura multiubitorul Lui suflet era prezenta in mijlocul ucenicilor a tradatorului Sau, indarjirea acestuia si nedorinta de a se pocai. Tradarea este dureroasa din partea oricui ar veni, insa atunci cand ea vine din partea unui om apropiat, durerea e si mai mare. Apasat de aceste sentimente, lisus Hristos le-a spus ucenicilor Sai: "unul din voi Ma va vinde". Ucenicii, uluiti, se uitau unul la altul, apoi la invatator, neputand accepta nici macar gandul ca intre ei s-ar gasi vanzatorul. "Iar El, raspunzand, à äà: cel care a intins cu Mine mana la blid, acela Ma va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Dar vai acelui om prin care Fiul Omului e vandut; bine-i era aceluia de nu s-ar fi nascut".
Cine este acest nenorocit? "Doamne, nu cumva sunt eu?", s-au auzit voci inspaimantate din toate partile. "Nu cumva sunt eu?", cu nerusinare obraznica a intrebat Iuda. "Da, tu", a spus Domnul, dar a spus atat de incet, incat n-a auzit nimeni. Atunci Petra ba rugat prin semne pe loan, care sedea alaturi de invatator, ca sa-1 intrebe despre vanzatorul. loan a plecat capul spre lisus si L-a intrebat in soapta: "Doamne, cine este acela?". Tot atat de incet, Domnul i-a raspuns: "Acela este caruia Eu, intingand imbucatura de paine, ii voi da". Si, intingand imbucatura de paine, i-a dat-o lui Iuda, rostind cuvintele: "Ceea ce vrei sa faci, fa mai degraba!..". Ce blandete nemarginita se aude in aceste cuvinte ale Mantuitorului! Domnul face astfel ca toti ceilalti ucenici, in afara de loan, sa nu inteleaga de ce trebuie sa plece Iuda. Ei credeau ca milostivul de fire invatator il trimite pe Iuda sa imparta milostenie la saraci cu prilejul sarbatorii.
Manifestarea suprema a iubirii lui Hristos Mantuitorul s-a aratat in cea mai inaltatoare si mantuitoare Taina, instituita de El la aceasta Cina. La sfarsitul Cinei, dupa savarsirea ritualurilor pascale, Domnul Hristos, luand paine si binecuvantand, a frant si le-a dat ucenicilor zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor". Apoi a luat paharul cu vin si, multumind, le-a dat ucenicilor, zicand: "Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, Carele pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor". Lasand ucenicilor mantuitoarele Taine, Domnul a poruncit lor: "Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea". Adica, spre amintirea Cinei de Taina, a patimilor de pe Cruce si a mortii.
in amintirea dumnezeiestii Lui iubiri fata de noi, pacatosii, Domnul a instituit Sfanta impartasanie, pentru ca noi, impartasin-du-ne, totdeauna sa ne amintim despre aceasta. Aceasta mare taina a Trupului si a Sangelui Domnului a devenit principalul domeniu de activitate a ucenicilor Lui Hristos; iar dupa ei au inceput s-o savarseasca si urmasii lor - episcopii si preotii. Iata cum a aparut si cum s-a sfintit Sfanta Liturghie, oficiata acum in fiecare biserica.
Dar si astazi, desi preotul oficiaza Sfanta Liturghie, nu el este adevaratul ei savarsitor, ci acelasi Domnul nostru lisus Hristos. Preotul nu este altceva decat o unealta smerita in mainile lui Dumnezeu, prin care se aduce aceasta jertfa. "Trebuie sa credeti, spune Sf. loan Hrisostomul despre Liturighie, ca si acum se savarseste aceeasi Cina la care insusi Domnul nostru lisus Hristos a sezut; pentru ca ele cu nimic nu se deosebesc una de alta; nu putem spune ca pe aceasta o savarseste omul, iar pe aceea Hristos; dimpotriva, si pe una, si pe alta o savarseste El insusi".
Comparativ cu alte slujbe bisericesti, Sf. Liturghie este cea mai importanta dintre slujbe. Ea ne aminteste toata viata pamanteasca a lui lisus Hristos: nasterea lui, aparitia triumfala in lume, invatatura, instituirea de catre El a Tainei impartasirii, patimile, moartea, invierea si inaltarea Lui la cer. Dar cel mai scump pentru noi este faptul ca in timpul oficierii Sfintei Liturghii se aduce Tatalui Ceresc preacuratul Trup si de viatafacatorul Sange al Fiului Sau, ca o jertfa de imbunare pentru pacatele noastre, iar dupa aceasta Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu ni se propune noua, credinciosilor, ca o hrana si bautura duhovniceasca, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Aici, langa Potirul lui Hristos, credinciosii se unesc intr-un singur suflet. Euharistia este centrul vietii noastre crestine. Savarsind-o in prezent, noi ca si cum traim din nou evenimentele din trecut, precum si cele viitoare, in timpul oficierii Sf. Euharistii, noi anticipam, partial, bunatatile vietii viitoare, a imparatiei vesnice a lui Hristos. Iata de ce, cei care se impartasesc simt o bucurie duhovniceasca mai presus de fire. Este limpede ca de Sfanta Euharistie ne putem apropia doar cu cat se poate de multa evlavie, cu pregatire prin rugaciune, cu inima smerita, cu un profund sentiment al nevredniciei noastre. Altfel, Sfanta impartasanie nu ne va fi spre mantuire, ci spre judecata si pierzare. De aceea Sfanta Biserica exclama: cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!
18 martie 1979
Predica a fost descoperita in arhiva noastra chiar in ajunul acestui Paste, fapt pe care il vedem cu o deosebita semnificatie, deoarece anume in aceasta luna, adica in martie, in anul 1996, parintele loan Daghi a fost chemat la Domnul, Deci, acum sase ani... Ceea ce ar putea sa insemne ca acolo, pe alte taramuri, Sfintia Sa isi aminteste de noi, la fel cum si noi, aici, ne amintim de el...

Sfinti romani
SFANTUL IERARH CALINIC DE LA CERNICA
Sf. Ierarh Calinic de la Cernica s-a nascut la Bucuresti, la 7 octombrie 1787, din familia bunilor credinciosi Antonie si Floarea (calugarita, spre batranete, la manastirea Pasarea-llfov, sub numele Filofteia). La varsta potrivita a fost dat la invatatura la una din scolile ce existau pe atunci in Bucuresti, in preajma unei biserici, poate la Coltea sau Sf. Gheorghe. Atmosfera de rugaciune si aleasa viata crestina din familie au influentat mult viata launtrica a tanarului Constantin, cum se numea din botez.
De aceea, in martie 1807, deci inainte de a implini varsta de 20 de ani, si-a indreptat pasii spre manastirea Cernica, din apropierea Bucurestilor, unde va fi venit adeseaori, ca sa ia parte la slujbe si sa asculte cuvant de invatatura de la vestitul staret Gheorghe ( 1806) sau de la alti parinti cu viata aleasa, in anul urmator, duhovnicul sau, Pimen, a cerut staretului Timotei sa-l imbrace in "ingerescul chip al calugariei". Si astfel, la 12 noiembrie 1808, tanarul Constantin devine monahul Calinic. Dupa o luna, episcopul bulgar Sofronie de Vrata, refugiat in Bucuresti din cauza turcilor, l-a hirotonit ierodiacon in biserica Sf. Nicolae din Cernica.
indrumat de duhovnicul sau Pimen, a inceput o viata de aspre nevointe calugaresti, cu post, rugaciune, munca, citiri din Sfanta Scriptura sau din lucrarile Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti. Prin 1812 a fost trimis, impreuna cu parintele sau duhovnicesc, la manastirea Neamt, ca sa stranga ajutoare pentru refacerea bisericii Sf. Nicolae, distrusa de un cutremur. Cu acest prilej, a putut cunoaste vechea ctitorie domneasca, cu aleasa ei viata duhovniceasca, precum si alte manastiri moldovene, in 1813 a fost hirotonit ieromonah in biserica Batiste din Bucuresti de catre arhiereul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al Tarii Romanesti, iar dupa doi ani hirotesit duhovnic si randuit mare eclesiarh al manastirii Cernica. Prin 1817 a plecat la muntele Athos, unde a stat aproape un an, reusind sa cunoasca indeaproape viata calugareasca de acolo si sa culeaga multa invatatura, care ii va fi de mare folos in ostenelile sale de mai tarziu.
La 14 decembrie 1818, in urma mortii staretului Dorotei, obstea de la manastirea Cernica a ales in locul sau pe ieromonahul Calinic. Desi avea numai 31 de ani, nu s-a tinut seama insa de varsta, ci au tras greu in cumpana invatatura lui si mai cu seama smerenia, rabdarea, dragostea fata de toti, viata lui de rugaciune, post si munca neincetata. Doi ani mai tarziu a fost hirotesit arhimandrit.
Cei 32 de ani de staretie la Cernica constituie o perioada de neincetate stradanii pentru ridicarea vietii calugaresti de acolo, pentru buna indrumare a vietuitorilor, pentru inzestrarea manastirii cu noi locasuri de inchinare si chilii pentru scolarizarea tineretului. Vom spicui doar cateva din aspectele activitatii lui in Cernica.
Aproape toate ostenelile lui au fost inchinate ridicarii vietii duhovnicesti din manastirea pe care o primise spre carmuire. Astfel, a intemeiat mai multe ateliere, in care monahii isi pregateau singuri cele trebuitoare pentru imbracaminte (rase, potcapuri, etc.). Cei stiutori de carte se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales din scrierile SfIntilor Parinti si ale marilor indrumatori ai vietii calugaresti. Obstea monahala crestea mereu, incat in 1838 erau 300 de calugari, iar in 1850 numarul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalitati ale vietii bisericesti, ca arhiereul loanichie Stratonichias, originar din Transilvania, retras spre sfarsitul vietii la Cernica, protosinghelul Naum Ramniceanu, un cunoscut cronicar, arhimandritul Veniamin Catulescu, profesor de religie la Colegiul "Sf. Sava" din Bucuresti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul si biograful lui Calinic, Nicandru, urmasul lui in staretie, si altii.
in acelasi timp, staretul Calinic era un bun indrumator al numerosilor credinciosi care cercetau manastirea Cernica; era cunoscut atat prin rugaciunile lui tamaduitoare, cat si prin faptele de milostenie. De pilda, in 1821 a hranit In manastire, timp de cateva luni, un mare numar de locuitori din Bucuresti si imprejurimi, refugiati ta Cernica de frica turcilor navalitori peste Tara Romaneasca. Numeroase milostenii a facut in diferite parti ale tarii si chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a infiintat o scoala cu dascal platit de manastire.
A fost preocupat in permanenta de zidirea din nou sau de refacerea unor locasuri de inchinare pentru fratii romani. De pilda, inca din primii ani de staretie s-a ocupat de pictarea bisericii Sf. Nicolae din incinta manastirii, intre anii 1832-1836 a zidit din temelie biserica cu hramul Sf. Gheorghe, din ostrovul manastirii, cu bani primiti din partea arhiereului loanichie Stratonichias. Care, fiind distrusa la scurt timp de un cutremur, staretul a inceput rezidirea ei, terminata in 1842. Tot atunci s-a ridicat si clopotnita, care straluceste pana astazi intreaga manastire.
in anul 1846 a inceput zidirea bisericii cu hramul Sfanta Treime de la manastirea Pasarea care, inca de la intemeiere, se afla sub obladuirea Cernicai, s-a zidit din banii sai si din daniile unor credinciosi. Cu cativa ani in urma ridicase, tot la Pasarea, biserica cimitirului.
Din darurile testamentare ale unei credincioase, staretul Calinic a zidit biserica Adormirea Maicii Domnului din Campina, intemeind si o scoala in jurul ei. Din banii manastirii, precum si din propriile sale danii, s-au ridicat bisericile din satele Buesti si Sohatu, au fost ajutate manastirile Ghighiu si Poiana Marului, schitul Icoana din Bucuresti, precum si cateva biserici satesti.
in 1850, dupa 43 de ani de viata in manastire, dintre care 32 de ani de carmuire a obstei monahale, staretul Calinic a fost chemat la inalta slujire arhiereasca, inca dupa moartea mitropolitului Grigorie Dascalul (1834), domnitorul Alexandru Ghica il sfatuise sa primeasca scaunul mitropolitan, dar a refuzat, socotindu-se nevrednic de o asemenea inalta cinstire, insa in anul 1850, cand erau vacante toate cele patru scaune vladicesti din Tara Romaneasca, domnitorul de atunci, Barbu Stirbei, care avea o mare admiratie fata de staretul manastirii ctitorita de stramosul sau, vornicul Cernica Stirbei, l-a convins sa accepte carmuirea unei eparhii. Si astfel, la 14-15 septembrie 1850, a fost ales in stravechiul scaun episcopal de la Ramnicul Valcea. A fost hirotonit arhiereu in catedrala mitropolitana din Bucuresti, la 26 octombrie 1850, praznicul Sf. Dumitru, iar inscaunarea i s-a facut la 26 noiembrie, la Craiova, intrucat resedinta episcopala din Ramnic era distrusa in urma unui incendiu.
Chemat la aceasta inalta slujire, noul ierarh a gasit in eparhie o mostenire foarte grea, care se cerea grabnic indreptata. De 10 ani eparhia era condusa de loctiitori, resedinta si catedrala episcopala erau distruse, numarul preotilor era insuficient, putin pregatiti si cu o stare materiala grea, seminarul inchis in urma revolutiei din 1848, locasurile de inchinare neingrijite sau in paragina, iar unele chiar inchise. Desi inaintat in varsta, noul ierarh a purces de indata la indreptarea acestor triste stari de lucruri, indata dupa inscaunare, si-a cercetat eparhia, a randuit protopopi, a hirotonit noi preoti, in anul 1852 a deschis seminarul, intai la Craiova, dupa care, in 1854, l-a mutat la Ramnic, a deschic "scoli protopopesti" pentru pregatirea cantaretilor bisericesti.
Dupa ce si-a mutat resedinta la Ramnic (1854), a inceput de indata ridicarea unei catedrale episcopale, dupa planurile intocmite de el insusi si cu pictura lui Gheorghe Tattarescu, a refacut resedinta si bolnita din incinta episcopiei, intre anii 1850-1864 a ridicat, din banii sai, o biserica noua la schitul Frasinei, in muntii Valcii, existent din veacul al XVII-lea, randuind reguli aspre de vietuire, asa cum vazuse la Athos si pe care le respecta el insusi de cand intrase in manastire. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugravirea a incredintat-o pictorului brasovean Misu Popp. Pentru ca tocmai atunci a intrat in vigoare Legea secularizarii averilor manastiresti, episcopul Calinic a rugat pe Alexandru loan Cuza ca schitul lui sa ramana cu toate bunurile pe care le avea, rugaminte pe care domnitorul, - care il respecta pentru viata lui, - i-a acceptat-o.
Iubitor de carte si sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simtit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca staret si apoi ca episcop, a tiparit cateva carti la Bucuresti. Prin 1860, "cu bani imprumutati", dupa cum marturisea el insusi, a pus bazele unei tipografii, proprietate a sa, de sub teascurile careia au aparut mai multe carti de slujba si de invatatura. Se vede ca episcopul intentiona sa reinvie la Ramnic vremurile de inflorire culturala din timpul marilor sai inaintasi din secolul al XVIII-lea. Cu un an inainte de moarte, a donat tipografia orasului Ramnic, cu tot inventarul ei si cu toate cartile aflate in depozit. A pus insa ca tipografia sa-i poarte numele si in viitor si ca jumatate din veniturile ei sa fie folosite pentru intretinerea scolilor din oras si a elevilor saraci, precum si a seminaristilor, iar alta jumatate pentru intretinerea schitului Frasinei.
Episcopul Calinic a fost si un insufletit patriot, in calitatea sa de episcop, a luat parte la lucrarile Adunarii obstesti a Tarii, apoi a fost ales deputat in Divanul Ad-hoc, care a pregatit unirea celor doua tari romanesti, inca din primavara anului 1857 a trimis o circulara catre protopopi si egumeni, prin care le cerea ca in toate bisericile sa se faca rugaciuni "pentru unirea romanilor intr-o singura vointa si cuget, ca sa ceara pe cale legiuita viata patriei lor". A facut parte si din Adunarea electiva a tarii, care a ales domn pe Alexandru Ion Cuza. Atasamentul fata de domnul unirii reiese si dintr-o pastorala adresata proptopopilor si preotilor din eparhie, prin care ii indemna sa cinsteasca patria si pe carmuitorii ei si sa nu crute nici o jertfa pentru binele obstesc, pentru ca "cine este bun crestin este si bun patriot".
In chip deosebit trebuie pusa in lumina sfintenia vietii lui. Toti cei care l-au cunoscut au ramas impresionati de multele lui milostenii, de simplitatea sa in imbracaminte, de bunatatea si de blandetea sa, de rugaciunile sale tamaduitoare de boli trupesti, de posturile si privegherile sale. Biograful sau, Anastasie Baldovin, scria ca avea liste de persoane carora le impartea permanent ajutoare si ca atunci cand hirotonea preoti le daruia carti si chiar bani de drum. "Era atat de milostiv, scria acesta, incat, atunci cand nu avea ce sa dea de milostenie, isi da hainele de pe Prea Sfintia Sa si, plangand, se ruga de mine, nevrednicul, ca sa caut bani pe unde voi sti, ca sa aiba ce sa dea la fratii lui in Hristos, pentru ca asa numea pe saraci si neputinciosi". Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecari de boli in urma rugaciunilor episcopului Calinic, cum a fost
o tanara din satul Muiereasca, sau fiul mesterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Ramnic.
Viata plina de infranari pe care o ducea (nu manca niciodata carne, se odihnea numai pe un scaun de lemn), ca si batranetea, care se simtea tot mai apasatoare, l-au indemnat pe episcopul Calinic sa-si scrie testamentul, intre altele, scria ca nu lasa nici bani de ingropare si nici de pomenire, pentru ca tot ce-a avut impartise celor saraci sau ii oferise pentru refacerea cladirilor de la episcopie, in felul acesta a inteles sa puna in practica votul calugaresc al "saraciei de buna voie". Batran si bolnav, s-a retras la manastirea Cernica, din luna mai 1867, incredintand conducerea vremelnica a eparhiei arhimandritului Grigorie, pentru bunul mers al treburilor Episcopiei. La Cernica a mai trait aproape un an, ca un simplu monah, pana in ziua de 11 aprilie 1868, cand Dumnezeu l-a chemat la Sine. A fost ingropat in tinda bisericii Sf. Gheorghe, ctitoria sa.
Calugar smerit la Cernica, apoi conducator al obstei monahale de acolo timp de 32 de ani, episcop la Ramnic peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul din cei mai desavarsiti reprezentanti ai spiritualitatii romanesti. A fost apreciat si considerat ca un adevarat sfant nu numai de cei care l-au cunoscut, ci si de urmasi, lata ce spune despre el marele nostru carturar Nicolae lorga (1871-1940), acum aproape 60 de ani: "Traind in sfintenia muncii si à Infranarii, era socotit ca sfant de credinciosii din eparhie si parerile de rau ale tuturora se indreptara mai mult catre mormantul lui, pe care-l voise la Cernica, locul lui de invatatura si de pregatire duhovniceasca, unde se retrasese. Traind pana departe, in timpuri noi, pe care el nu le mai intelegea, nici pentru a le combate, precum ar fi fost datoria sa, crutat de dansele, venerat pentru o varsta ca a sa si pentru o astfel de viata chiar si de cei mai antireligiosi din noul curent apusean, care stapanea statul cel nou, el incheie cu vrednicie sirul curatilor calugari fara arginti, al ctitorilor de carti si de cladiri de inchinare, al sufletelor de arhierei care o clipa nu si-au inchipuit ca fapta sau gandul lor scapa de sub ochiul priveghetor al lui Dumnezeu" (Istoria Bisericii Romanesti, vol. II, ed. II, Bucuresti, 1932, p. 237-238).
Aceasta scurta prezentare a vietii si a faptelor sale ne arata cat de indreptatita a fost hotararea Sfantului Sinod al Bisericii noastre, din 28 februarie 1950, ca episcopul Calinic sa fie trecut in randul sfintilor. Canonizarea lui solemna s-a facut la Cernica, in ziua de 23 octombrie
1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini, a numerosi calugari, preoti si credinciosi, moastele i-au fost asezate spre cinstire si inchinare in biserica Sfantului Gheorghe, ctitoria sa.
in felul acesta, smeritul staret si ierarh Calinic a devenit unul dintre cei mai de seama sfinti ai calendarului ortodox roman, pilda vrednica de urmat pentru orice fiu al Bisericii noastre dreptmaritoare. Praznuirea lui din neam in neam se face in ziua mutarii sale la Hristos Domnul Dumnezeu, adica la 11 aprilie. De atunci incoace, este cinstit prin cantari de lauda, in minei si prin slujba Acatistului; chipul sau este zugravit in multe biserici manastiresti si parohiale, iar numele lui este purtat de multi credinciosi care imbraca ingerescul chip al calugariei.
"Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste simtirile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite" (Condacul l, din Acatistul Sfantului Calinic de Ia manastirea Cernica).
Arhim. Felix DUBNEAC
Parintele arhimandrit Felix Dubneac, originar din Basarabia, in prezent se afla in SUA, la manastirea Ho/y Dormition (Adormirea Maicii Domnului) in numarul viitor, "Luminatorul" va va prezenta informatii referitoare la
personalitatea Prea Cucerniciei Sale.

Manastirea Cernica

Tatiana DOIBANI RASTIGNIREA
Sarutat-am ochii Tai - si am plans cu jale, Cat de orbi au fost ai mei pe intreaga cale...
Sarutat-am mana Ta - plina de putere,
Si am plans-o pe a mea - stransa de durere...
Sarutat-am pasul Tau - cu izvor pe urma,
Si ham plans amar pe-al meu - ratacit de turma...
Picatura de otrava am primit-o in gura mea Si acum, pe drumul mortii, caut la puterea Ta...
Nu ma parasi, Prea Sfinte, da-mi o sansa, numai una, Ca sa-mi pot aduce-amine a Ta surla cum rasuna, Caci prin haosul de Timpuri s-a stirbit auzul meu Si prin panza otravita se strecoara surla greu...
Doamne!
Mare Ti-e Puterea, si de-s surda din afara,
Pune gandul sa-mi strabata calea cea interioara,
Ca prin mintea-mi, de la Tine, ca un clopot spre urmare,
Sa rasune-n constiinta a Hristosului chemare...

CLERICII MITROPOLIEI BASARABIEI MERITA TOT
RESPECTUL PENTRU DEVOTAMENTUL
FATA DE BISERICA NEAMULUI
La inceput de primavara, in ziua de 6 martie, la sediul Mitropoliei Basarabiei a avut loc Adunarea eparhiala anuala, la care a participat majoritatea preotilor ce tin de aceasta mitropolie. Adunarea si-a inceput lucrarile cu un Te-Deum oficiat de preotii prezenti in frunte cu IPS Petru Paduraru, Arhieiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor.
in debutul adunarii, IPS Petru a accentuat ca "in aceste timpuri grele atat pentru Mitropolia Basarabiei, cat si pentru intreaga crestinatate, preotii sa nu uite ca sunt chemati de a sluji lui Hristos". Desi in cei zece ani ce s-au scurs de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei clericii si credinciosii acesteia au fost supusi la diferite intimidari si din partea organelor de stat, si din partea structurii locale a Patriarhiei Moscovei, Mitropolia Moldovei, "Sa nu ne pierdem credinta, caci Dumnezeu ne intareste ca sa depasim asemenea momente dificile".
Activitatea Mitropoliei Basarabiei pe parcursil ultimului an a fost reflectata intr-o trecere in revista facuta de consilierii ei: arhimandritul Andrei Caramalau, parohul bisericii "Sf. Andrei" din Durlesti; protoiereul Petru Buburuz, parohul bisericii "Sf. Ap. Petru si Pavel" din Chisinau; protoiereul loan Ciuntu, parohul bisericii "Sf. Teodora de la Sihla" din Chisinau; par. Vasile Petrov, parohul bisericii "Sd. Mc. Gheorghe si Cuviosul Stelian" din Chisinau. S-a mentionat regretabilul fapt ca o parte din bisericile Mitropoliei se afla in constructie, iar cealalta necesita reparatie. Un fapt imbucurator il constituie un sir de manifestari culturale organizate cu contributia consilierului cu probleme de cultura a Mitropoliei, protoiereul loan Ciuntu, cat si a altor preoti, actiuni ce au diversificat viata spirituala a crestinilor nostri.
Necesitatea predarii religiei in scoala reprezinta un subiect dintre cele mult discutate in ultimii ani atat de pedagogi, cat si de clerici,
ultimii considerandu-l de o importanta primordiala in procesul de
educatie si instruire a tinerei generatii, deoarece prin acest obiect
personalitatea copilului poate fi asezata din copilarie pe temelia
principiilor vietii crestine, altfel spus, a unei moralitati axate pe
poruncile dumnezeiesti, in cadrul adunarii, multi preoti au relatat ca
au ore de religie in scoala, dar in ultimul timp intampina unele dificultati
din cauza cursului "Educatia moral-spirituala" (sau "Arta de a deveni
om", elaborat de Nicolae Bujor), acesta acceptat de Ministerul
invatamantului si deseori de persoane fara pregatirea necesara. A
fost supusa criticii conceptia acestui curs, multi preoti remarcand ca
nu are un program bine determinat. "Este regretabil ca acest concept
e aprobat de catre Ministerul invatamantului si este experimentat in
unele scoli din Chisinau cu acordul lui A. Mocrac, seful Depar-
tamentului Educatie, Stiinta, Tineret si Sport, a accentuat parintele
Vasile Petrov. Parintele Vlad Mihaila, preot la biserica "Sf. Teodora
de la Sihla" din Chisinau, a adaugat ca omul si-a primit calitatea sa
* de om de la Dumnezeu, care l-a creat, si aceasta lume, pe care a creat-o Dumnezeu, care este perfecta. "Si a privit Dumnezeu toate Cite a facut si iata erau bune foarte" (Facerea 1, 31). Potrivit parintelui
Mihaila, ideea ce tine de "arta de a deveni om" te duce cu gandul la
teza despre evolutia materialista a omului. Astfel,"Dispare notiunea
de legatura cu Dumnezeu. Zadarnic mai invatam acele scheme care
mai mult seamana cu niste diagrame matematice, iar sufletul omului
n-ar accepta sa fie descompus in enumerari. Dispare sfintenia omului,
taina sufletului, si ne indepartam de termenul religie ca notiune
teologica, iar termenul acceptat de guvern, "educatia moral-spirituala"
poate fi acceptat si de morala comunista, fascista etc. Sub aceasta
denumire se ascunde prozelitismul, darvinismul si chiar satanismul.
Este cunoscut faptul ca preotii au respuns cursul lui Bujor", a
mentionat parintele Vlad Mihaila. in acelasi context, parintele Mihaila
. a avertizat ca in prezent predau in scoli adepti ai "martorilor lui lehova",
despre care stim ca sunt anticrestini si care supara crestinismul nu
numai de la noi, ci si in intreaga lume." in felul acesta, direct sau
indirect, initiatorii conceptului "educatie moral-spirituala" fac jocul
anticrestinismului, care se doreste stabilit la noi", a conchis parintele
Vlad Mihaila. in legatura cu aceasta discutie, preotii prezenti la adunare
s-au pronuntat pentru predarea religiei in scoala in alta formula decat
cea de acum, mai ales ca modelele adecvate exista, ele sunt aplicate in practica in multe tari.
O alta problema importanta discutata in cadrul discutiei a fost trecerea locasurilor de cult in patrimoniul Mitropoliei intregii Moldove. Unii preoti au relatat ca la sate credinciosii sunt revoltati de decizia guvernului in aceasta privinta, cu atat mai mult cu cat in lista prezentata Executivului spre aprobare au fost incluse si biserici ce tin e Mitropolia Basarabiei. Toti cei prezenti la adunare si-au exprimat nemultumirea in legatura cu tergiversarea inregistrarii Mitropoliei Basarabiei, cu toate ca decizia CEDO este favorabila Mitropoliei.
Pentru o mai buna informare a clericilor si mirenilor despre activitatea Mitropoliei Basarabiei, s-a luat decizia de a se fonda o publicatie crestina, in acest sens, a fost mentionat aportul revistei "Luminatorul", editata cu sprijinul protoiereului Petru Buburuz, presedinte al Societatii Culturale si Bisericesti "Mitropolitul Varlaam", si al credinciosilor parohiei in care slujeste - biserica "Sf. Ap. Petru si Pavel".
La finele adunarii, IPS Petru Paduraru a multumit tuturor celor prezenti si i-a chemat la o inviorare a activitatii pastoral-misionare. Mitropolitul Basarabiei i-a indemnat pe preoti sa fie mai atenti in propovaduirea evangheliei si sa dea riposta cuvenita prozelitismului, sa stea de veghe la bunul mers al vietii religioase si sa contracareze activitatile sectare.
in concluzie, merita a fi mentionate spusele protopopului de Chisinau, parintele Caleriu Matceac, care, referindu-se la preotii si la credinciosii Mitropoliei Basarabiei, a accentuat ca "sunt vrednici de tot respectul, recunostinta si deosebita pretuire pentru dragostea ce o poarta Bisericii Neamului, pentru spiritul de jertfelnicie, pentru sacrificiul, pentru rezistenta pe care le manifesta in toate intimidarile si prigonirile la care sunt supusi, fiind amenintati chiar si cu confiscarea locasurilor de cult, pentru patriotismul de care au dovada, pentru lupta pe care o duc aparand romanismul si pentru devotamentul lor fata de Ortodoxie".
(Dupa FLUX; reporter: Andrei DELEU)

DECLARATIA MARII ADUNARI NATIONALE CU PRIVIRE LA DISPARITIA LUI VLAD CUBREACOV
Disparitia liderului crestin-democrat de talie europeana, Vlad Cubreacov, constituie un act de terorism politic fara precedent
. pentru Republica Moldova.
Acest act a devenit posibil ca urmare a atmosferei de intoleranta si agresivitate create in societate de sistemul dictatorial Voronin. Valul de represiuni politice, de intimidari si molestari a exponentilor opozitiei, de maltratare psihica a copiilor, precum si tentativele
då suprimare juridica a PPCD ca partid parlamentar de opozitie si de condamnare penala a trei deputati crestin-democrati a culminat cu disparitia uneia dintre figurile emblematice ale curentului democratic si pro-european din Republica Moldova. Oricum ar cauta sa se justifice puterea comunista, oricum ar
Cauta sa foloseasca acest act tragic pentru a-si denigra in mod iresponsabil oponentii, anume partidul de guvernamant este cel
care are menirea sa uzeze de toate parghiile legale care ii stau la dispozitie pentru a elucida acest caz iesit din comun, fara a recurge la insinuari si calomnii.
Lipsa vreunui indiciu asupra sortii lui Vlad Cubreacov denota faptul ca actualul regim ori este autorul acestei crime, ori
complicele ei, ori, fapt la fel de grav, este totalmente incapabil sa
o descopere.
Disparitia lui Vlad Cubreacov deschide o pagina neagra in scurta istorie politica a Republicii Moldova si compromite grav imaginea statului nostru.
Noi, participantii la Marea Adunare Nationala, fiind profund ingrijorati pentru soarta liderului crestin-democrat Vlad Cubreacov, facem apel catre intreaga societate si catre comunitatea internationala sa ne unim eforturile pentru salvarea lui.
Fie ca Bunul Dumnezeu sa-1 ocroteasca si sa-1 readuca printre noi viu si nevatamat.
Piata Marii Adunari Nationale
31 martie 2002, Chisinau

Tatiana DOIBANI
CINTARE DE SLAVIRE
"Cu noi este Dumnezeu, intelegeti, neamuri, si va plecati,
caci cu noi este Dumnezeu " (Din Soborul lui Andrei Criteanul)
Rasuna Domnului slavire In strana sufletului meu, Pasesc cu duhul in iubire -Cu mine este Dumnezeu...
"Cu noi este Dumnezeu"...
Lumina-mi taie rasuflarea, Acum nu-mi este de folos, Caci iata vad sclipind cararea -Cararea Domnului Hristos.
"Cu noi este Dumnezeu"...
Rasuna Domnului slavire in struna sufletului meu, Eu cant plinirea in iubire -Cu mine este Dumnezeu.
"Cu noi este Dumnezeu"...
"DOMNUL E CU MINE"
"Domnul e cu mine - de cine ma voi teme?"
Cand frigu-n suflet vine, Cand inima imi geme, Cand ma pandeste raul Cuvantul sa-mi distruga, Cand se apleaca haul Lastarii sa mi-i zmulga
"Domnul e cu mine - de cine ma voi teme?"
Cand ispitirea vine La rele sa ma cheme, Cand imi strapunge firea Placerea mincinoasa, Cand mi se ia iubirea, Pe-un drum ce duce-acasa...
"Domnul e cu mine - de cine ma voi teme?"
Caci de la Dansul vine Taria cea de cremne, Caci El ma daruieste Cu Dragostea-i divina, Cu ea El ma pazeste, Ma scapa de rugina.
Din El vine izbanda, Lumina si norocul, Din El vine scanteia S-aprinde-n suflet focul.
"Domnul e cu mine"...

La un an de la trecerea la cele vesnice

PREOTUL IC. ST. GHEORGHE MIHAI
S-a nascut la 10 iunie 1921 in com. Hartopu-Mare, jud. Orhei. A urmat scoala primara in com. Bravicea, apoi Seminarul Teologic din Chisinau (1932-1940) si Facultatea de Teologie "Petru Movila" la Cernauti (1940-1944). Dupa obtinerea titlului de licentiat in teologie, s-a casatorit in anul 1944 cu invatatoarea Stela-Victoria Marculescu. in familia lor s-a nascut un singur copil - Rodica-Angela (Mihai), in anul 1946.
Student in ultimul an universitar, Gheorghe Mihai a fost si pedagog la Institutul de Educatie din Cernauti, pana in 1944, cand s-a refugiat la Buzau. Aici se angajeaza pedagog la liceul comercial de baieti, in 1946 e hirotonit ca diacon onorific pe seama manastirii Rogozu, dar functionand efectiv la catedrala episcopala din oras. Avea o pregatire teologica corespunzatoare si, in plus, o voce placuta de tenor.
in anii 1945-1947 a predat religia, fiind profesor la scoala normala de baieti din Buzau, la liceul comercial si la liceul industrial.
La data de 21 aprilie 1947, diaconul Gheorghe Mihai a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rusavatu, protoieria Patarlogele, raion Cislau, unde a facut o adevarata misiune preoteasca si de unde s-a mutat la parohia Clondiru (1949-1962) din protoieria Neizie. Din 1956 pana in 1983, datorita prestatiilor sale apreciate de Episcopie, a fost incadrat profesor la Seminarul Teologic din Buzau si la scoala de cantareti, unde intre anii 1960-1962 este numit director. Tot atunci s-a mutat cu familia in orasul Buzau, in 1960-1981 a activat la parohia Lipia II din protoieria Buzau, iar dupa moartea parintilor sai (1983), la cerere, a fost transferat la parohia "Cuvioasa Parascheva" din Buzau, nemailucrand la seminar. Ramane la aceasta parohie pana la iesirea sa la pensie (1995), dar mai departe a slujit, cu drag, la "Catedrala
copiilor", constructie noua in cultul crestin, pastorita de un preot care fost elev al sau. A ramas aici pana in ultimele zile ale vietii sale. Pentru activitatea sa pastoral-misionara deosebita, P. S. Sa Episcop Antim al Buzaului i-a acordat rangul onorific de iconom stavrofor.
A trecut la cele vesnice in ziua de 22 aprilie 2001, slujba de inmormantare fiind oficiata la biserica "Sfantul Gheorghe" de catre un sobor de slujitori ai altarului.
Ca fost elev de scoala cu fostul elev Gheorghe Mihai, el putin mai mare ca mine, pot spune ca in Seminar era preocupat de studii, avea o comportare prieteneasca, avea talent artistic pentru teatru, talent muzical, o voce calda de tenor. Canta in corul scolii. A participat cadrul corului Seminarului din Chisinau la concursurile "Tinerimii romane" - 1938, cind, impreuna cu elevele de la Scoala Eparhiala, au luat "Premiul Onorific Exceptional", corul fiind pregatit si condus diaconul, profesorul, compozitorul si talentatul dirijor Alexandru Cristea, autorul muzicii la poezia "Limba noastra" a poetului Alexei Mateevici, fostul lui coleg la Seminarul din Chisinau.
Elevul Gheorghe Mihai a luat parte la multele serbari din scoala, unde, prin talentul sau muzical si fizionomia sa delicata si placuta, interpreta minunat rolurile de gen feminin din piesele de teatru cu multa simtire.
in martie 1940 a luat parte la un concurs deosebit al scolii noastre si al Scolii Parohiale de fete "Florica Mita", corul interpretand "Requiemul" de W. A. Mozart, o piesa religioasa pretentioasa. Cum fiecare grup de voci (tenor l, tenor II, bariton, bas) avea un "sef de partida", dumnealui era responsabil pentru grupul tenor l.
Ca preot la Buzau, impreuna cu fostul preot spiritual al Seminarului din Chisinau, Dimitrie Luca, veneau la intalnirile fostilor seminaristi la Bucuresti, la hramul scolii noastre, la alte intalniri, comemorari ce le tinem si azi la biserica "Precupetii Noi", cu acordul preotilor parohi, nelipsind preotii Vasile Tepordei (94 de ani), Sergiu Rosea (90 de ani) s. a. lata poezia sa adresata directorului Serghie Bejan cand, la 15 octombrie 1939, acesta pleca la pensie de la conducerea Seminarului Teologic din Chisinau.
Vlad DUMBRAVA
Inchinare
(de elevul Gheorghe Mihai, cl. a 8-a)
sumar
Afara plange toamna-n frunze, Si ultimele raze mor, Ne mor cuvintele pe buze, Sunt poate ultimele clipe
Ce le petrecem impreuna, Si findca-s ultimele - dor... l-asa de trista despartirea! Mai trista ca o zi de toamna!
Abia acum vedem ce-nseamna Severitatea si iubirea... Zapada anilor de scoala V-a nins-o-n plete batranetea.
Si in privirea triumfala Pastrati dreptatea si blandetea... Plecati... cu sufletul in doua, O parte e la noi in suflet! Plecati.
Sunteti tot drept la umblet, Si tot senin la-nfatisare... Plecati spre-o alta viata, noua, Cu sufletu-mpartit in doua
Si-n semn de binecuvantare Rosteste gandul "Pace voua"... Suntem putini care va stim Nobletea sufletului mare
Ce-n rodnica activitate N-a semanat decat dreptate... Suntem putini aceia care Cu drept cuvant Va pretuim,
Suntem putini, "dar Va iubim"... Emotia-mi ineaca glasul... Nu pot sa spun mai mult, parinte, Atata stiu, c-atunci, in ceasul
Cand fi-va sa-mi aduc aminte De prea cucernicul Director Si preot Serghie Bejan, Voi pune pilda lui in fata,
Sa-mi fie vesnica povata, S-oi spune tuturor in lume Ca amintirea-acestui nume Vorbeste fara de cuvant Ca "sunt si oameni pe pamant"...

 

Adresa redactiei: Chisinau 2014, str. 31 august nr. 161, tel 22-60-43, 75-37-37